Ziua Anului Nou a variat mult de la popor la popor și de la epocă la epocă. Înainte de Hristos, anul începea la 1 martie, semn primenirii vremii, al pornirii plugurilor și al unui nou ciclul al naturii. Ziua de 1 ianuarie (nume de la zeul Ianus, al porților și al începuturilor) a fost decisă prin lege, sub Iuliu Caesar, la Roma, dar nu s-a impus sub aspect civil decât începând cu secolul al XVI-lea, iar sub aspect religios din secolul al XVII-lea.
Advertisment
Creștinii, în funcție de confesiune, o cinstesc de Anul Nou pe Fecioara Maria, își amintesc de tăierea împrejur a Pruncului Iisus, de Evanghelii, de Sfântul Vasile, întemeietorul monahismului.
În perioada contemporană, sărbătoarea s-a laicizat mult, încât ea se cheamă Revelion, adică „trezire”, în sens de petrecere la miezul nopții.
Recomandări
La români, Revelionul și petrecerea din noaptea de 31 decembrie – 1 ianuarie au luat amploare sub comunism, când s-a urmărit obturarea prin aceasta a Crăciunului; românii le-au marcat pe amândouă, nerenunțând niciodată la marcarea Crăciunului.
La români, în noaptea dintre ani, oamenii își pun o dorință, urează La mulți ani!, fac zgomote puternice, desfac șampanie, merg cu capra, colindă cu plugușorul, iar în ziua de 1 ianuarie merg cu sorcova.
Esența zilei de 1 ianuarie sunt veselia, încrederea, generozitatea, aureolate de speranță. Anul vechi se duce cu neajunsurile sale și vine Anul Nou cu bine și sănătate: „Cele rele să se spele, cele bune să se-adune!”.
Partenerii noștri