Sunt momente în care mă gândesc serios să intru în politică.

Aș plăti înainte, m-aș proteja, aș lua și o penicilină, preventiv… Cât de rău ar putea să-mi fie?

Apoi, mă întristez și mă gândesc că… ce sens ar avea? Oricum nu voi putea ajunge niciodată prim-ministru.

Recomandări

CÂND ÎNCEP COPIII SĂ FOLOSEASCĂ A.I.
JAPONIA PREZINTĂ TEHNOLOGIA 6G
MET GALA 2024
IOHANNIS SE ÎNTÂLNEȘTE CU BIDEN
GATES ÎȘI VINDE IAHTURIURILE
CUM ARATĂ UK LA UN AN DE LA ÎNCORONARE?

Eram tânăr, inconștient și-ntr-un moment de slabiciune, mi-am tăiat singur craca: mi-am scris disertația cu mâna mea.
Ca un cretin, am pus și toate ghilimelele, toată bibliografia.

Nu mai e nimic de făcut!

La revedere, domnule prim-ministru!”, îmi spun, acum. “Adio, Bogdan!”, îmi răspunde cel din oglindă.

Care-i faza? Ciucă era ultima mea speranță că se poate și altfel. Când am văzut eu că-l pune pe Florin Roman să-și dea demisia pentru plagiat, aproape că m-a păcălit.

Și-acum? Ce văd? “Ciucă! Ăsta e Ciucă al nostru!”
Din 138 de pagini, a ciordit numai 42. Ce dreacu poți să ciordești atâta, bre, la Universitatea de Apărare? Tragi cu ochiul la cum întoarce altu’ tancul cu frâna de mână?

N-ai învățat la Istorie că singura tehnică de apărare românească a fost pârjolirea pământului? Otrăvești copiii, ascunzi fântânile și te ascunzi în munți. Aștepți dușmanul în loc strâmt și bum-bum, îi dai în cap cu tot ce prinzi.
Încep să cred că România are o singură teză de doctorat din care se copiază din străbuni. O avem încă de la daci, lăsată de Decebal ca moștenire pentru marii conducători ce-i vor urma: Elena Ceaușescu, Ponta, Gabriel Oprea, Radu Tudose, acum și Ciucă, iar lista nu se va opri.

Ziarista care a găsit ciordeala e cea care-a găsit și frauda cu diplome de la Academia de Poliție. Emilia Șercan.
Da’ ce-ai, măi, femeia lui Dumnezeu? Ai fost terorizată în școală de golanii clasei care voiau să copieze după tine la lucrări? Altfel, de unde să ai tu obsesia asta să-i dai în gât pe toți?

Până când CNATDCU va da verdictul, trebuie s-o credem pe cuvânt pe doamna Șercan. De ce?
Pentru că, ce să vezi? Nu i-au dat voie să fotocopieze lucrarea. Amuzant, nu? Trăim în țara în care fotocopierea e interzisă, iar plagiatul te scoate prim-ministru.