• Forţele militare ucrainene încă sunt desfăşurate în zonă.
  • Separatiștii din Donbas au distrus mai multe străzi și mai multe case.
  • Guvernul ucrainean îndeamnă cetăţenii ucraineni rezidenţi din Rusia să părăsească imediat ţara.

Separatiștii din Donbas au distrus mai multe străzi și mai multe case. Militarii susțin că Ucraina este casa lor și nu se vor da bătuți. Imaginile arată case şi străzi distruse, iar forţele militare ucrainene încă sunt desfăşurate în zonă. „Acesta este pământul nostru”, spun, cu tărie, militarii.

Ucraina a decis să înroleze persoanele cu vârste începând de la 18 ani. Guvernul ucrainean îndeamnă cetăţenii ucraineni rezidenţi din Rusia, se estimează că sunt peste 2,5 milioane, să părăsească imediat ţara, denunţând riscul unei invazii militare de către forţele moscovite. Ministerul de Externe a emis o recomandare în acest sens.

Consiliul de Securitate al Ucrainei a dispus starea de urgenţă în ţară, cu excepţia regiunilor separatiste Doneţk şi Lugansk. Parlamentul de la Kiev a aprobat o lege care permite ucrainenilor să meargă înarmaţi şi să acţioneze în legitimă apărare. „Adoptarea acestei legi este absolut în interesul statului şi al societăţii”, au spus autorii proiectului de lege într-o notă, adăugând că este o măsură necesară din cauza „ameninţărilor şi pericolelor existente pentru cetăţenii ucraineni”.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Punctul de control din Donbas a fost închis

Alarmele antiaeriene au pornit, astăzi, în Lugansk, a doua mare zonă pe care Rusia vrea s-o evacueze, iar regiunea  Donbas a închis un punct de trecere a frontierei din cauza bombardamentelor de aseară.

Decizia a fost luată de armată. Având în vedere escaladarea situaţiei şi imposibilitatea de a garanta siguranţa civililor, comandanţii au decis să suspende activitatea punctului, începând de duminică, la ora 8:00, până la eliminarea ameninţării, au explicat reprezentanţii militari.

„Situația de pe linia de contact din Donbas este tensionată la maximum. Dacă se întâmplă ceva pe linia de contact din Donbas, atunci orice scânteie, orice incident neplanificat sau provocare – acest lucru poate duce la consecințe ireparabile”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin.