• UE și-a sporit deja sprijinul pentru unele dintre cele mai afectate regiuni ale Ucrainei.
  • Sancțiunile UE nu interzic importul și transportul de produse agricole rusești, nici pentru îngrășăminte, nici pentru plata acestor exporturi rusești.
  • Borell a spus că a discutat cu secretarul general al ONU, Guterres, cu subsecretarul general Griffiths și cu secretarul general al UNCTAD, Grynspan, despre cu eforturile lor de a debloca exporturile de cereale ucrainene în Marea Neagră.

La data de 16 iunie, în fața Consiliului de Securitate al ONU, Înaltul Reprezentant al UE, Josep Borrell, a îndemnat toți membrii ONU „să contribuie la încetarea războiului, să restabilească suveranitatea Ucrainei și să se asigure că repercusiunile la nivel mondial sunt controlate, în special criza alimentară în creștere”.

„Războiul are loc în Europa, dar acesta nu este un război european. Acesta este un atac asupra fundamentelor ONU și ale acestui Consiliu de Securitate, din partea unui membru permanent al Consiliului”, a declarat Borrell, adăugând că în fața unei agresiuni, nimeni nu poate fi neutru: „A fi neutru în acest caz înseamnă a fi de partea agresorului. Nimeni nu poate trăi în siguranță într-o lume în care utilizarea ilegală a forței este normalizată sau tolerată”

Borrell a împărtășit, de asemenea, date de la Programul alimentar mondial, care estimează că numărul persoanelor aflate în nesiguranță alimentară s-a dublat, de la 135 de milioane înainte de pandemie la 276 de milioane la începutul anului 2022. „Din cauza războiului, PAM estimează acum că acest număr va crește la 323 de milioane”, a spus Borrell.

Recomandări

A.I. ÎȚI IA JOBUL
DAI BANI PE PROPAGANDĂ
HACKERII ȘANTAJEAZĂ
CREȘTEM CU EUROPA
EDITORIALUL LUI CRISTOIU
N-AI CARTE, N-AI PARTE

Înaltul reprezentant al UE a amintit, de asemenea, că Rusia blochează cel puțin 20 de milioane de tone de cereale ucrainene care nu pot ajunge pe piețele globale. „Aceasta este echivalentul a 300 de nave masive care ar trebui să acosteze în porturile din întreaga lume. În schimb, Rusia bombardează porturile, infrastructura și terenurile agricole ale Ucrainei”, a spus Borrell. „Imediat după ce președintele Putin a vorbit cu președintele Uniunii Africane, forțele rusești au bombardat al doilea cel mai mare siloz de cereale al Ucrainei din Mykolaiv. Aceste acțiuni vorbesc de la sine”.

El a adăugat că cel mai simplu mod de a relua livrările de cereale este „ca Rusia să înceteze agresiunea, să își retragă trupele din toată Ucraina și, în sfârșit, să colaboreze cu ONU și cu alții pentru a redeschide Marea Neagră”.