- Papa Francisc a cerut, miercuri, rugăciuni pentru fostul papă Benedict, spunând că acesta este „foarte bolnav” .
- Papa Francisc a făcut apelul surpriză la finalul audienţei sale generale, fără a da detalii, informează AFP.
- Benedict al XVI-lea, în vârstă de 95 de ani, a devenit în 2013 primul papă din ultimii 600 de ani care a demisionat.
Papa Francisc a cerut, miercuri, rugăciuni pentru fostul papă Benedict, spunând că acesta este „foarte bolnav” .
Advertisment
Papa Francisc a făcut apelul surpriză la finalul audienţei sale generale, fără a da detalii, informează AFP.
Benedict al XVI-lea, în vârstă de 95 de ani, a devenit în 2013 primul papă din ultimii 600 de ani care a demisionat. El a ocupat funcţia de papă din 2005 până în 2013.
Recomandări
De atunci, Benedict locuieşte la Vatican sub titlul de „Papă emerit” şi este cea mai longevivă persoană care a deţinut funcţia de papă.
Partenerii noștri
Valerii Zalujnîi, fost şef al armatei ucrainene: Cel de-Al Treilea Război Mondial a început în 2024 Mediafax