• Actrița Lily Allen dezvăluie că a fost diagnosticată cu ADHD.
  • Vedeta a spus că a trebuit să renunțe complet de rețelele de socializare ca urmare a diagnosticului.
  • ADHD este o condiție comportamentală caracterizată prin deficit de atenție, hiperactivitate și impulsivitate.

Actrița și cântăreața Lily Allen a dezvăluit că a fost diagnosticată recent cu tulburare de hiperactivitate și deficit de atenție (ADHD) în timp ce se afla în SUA, scrie The Guardian.

Vedeta, care s-a mutat în New York City în 2020, a spus că a trebuit să renunțe complet la rețelele de socializare ca urmare a diagnosticului ei: „A trebuit să elimin complet rețelele de socializare pentru că de îndată ce intru pe ele, pot să treacă ore întregi din zi fără să-mi dau seama.” , a explicat ea.

Tulburarea de deficit de atentie si hiperactivitate (ADHD) este o tulburare comportamentală de neurodezvoltare care are cauze neurobiologice. 

Recomandări

CÂND INTRĂM ÎN SCHENGEN
AFACERI RUSIA-COREEA
STĂ PROST CU VÂNZAREA
REVOLTA ROBOȚILOR
CE-AU GĂSIT AL LOR SĂ FIE
ANIME ȘI MANGA

Allen, care și-a făcut debutul în teatru în 2:22 A Ghost Story în 2021, va apărea în luna aprilie în primul ei rol televizat din serialul Sky Dreamland. Actrița interpretează rolul lui Mel, o femeie care se întoarce în orașul natal după ce a plecat să urmeze o carieră în modă la Paris.

Tot mai multe persoane adulte sunt diagnosticate cu ADHD

În ianuarie, The Guardian a raportat că gradul de conștientizare a ADHD la femei a crescut considerabil în Regatul Unit în ultimul an. Experții au avertizat că timpii de așteptare pentru acest diagnostic și lipsa de conștientizare clinică îi pune pe oameni într-o poziție riscantă.

Numeroase vedete au povestit că au fost diagnosticate cu ADHD mult prea târziu, inclusiv actrița și fosta prezentatoare Sue Perkins, în vârstă de 53 de ani sau comedianul și actorul Johnny Vegas, în vârstă de 52 de ani .

Se estimează că aproximativ 170.000 de persoane au primit cel puțin un medicament pentru ADHD în perioada iulie-septembrie 2022, cu 20,4% mai mulți față de cei 141.000 de pacienți diagnosticați în aceeași perioadă din 2021.

Dr. Tony Lloyd, directorul executiv al Fundației ADHD, a spus că cifrele din ultimii ani arată o creștere cu 400% a numărului de adulți diagnosticați cu ADHD începând cu 2020, excluzându-i pe cei care încă nu au depistat afecțiunea sau nu urmează un tratament.

Citește și: