• Cei doi s-au întâlnit după mai bine de un an și jumătate, în cadrul primei zile a Festivalului Coachella 2023.
  • Foștii parteneri au declarat în urma despărțirii că vor continua să fie cei mai buni prieteni
  • Aceștia au mai fost văzuți în Miami în anul 2022, când își plimbau câinele.

Shawn Mendes și fosta iubită, Camila Cabello, s-au reîntâlnit în prima zi a Festivalului de Muzică Coachella Valley 2023, din 14 aprilie. Fanii i-au au surprins pe cei doi în mai multe videoclipuri. Aceștia discutau și ciocneau un pahar cu alți prieteni într-o zonă aglomerată a unui bar. Momentele au fost împărtășite pe Twitter, scrie E! News.

Reunirea vedetelor pop vine la un an și jumătate după ce s-au despărțit. Aceștia fuseseră împreună pentru mai bine de doi ani. În urma despărțirii de la sfârșitul anului 2021, Shawn și Camila au spus într-o declarație că vor rămâne cei mai buni prieteni. Cei doi au păstrat legătura, reîntâlnindu-se în ianuarie 2022 în Miami, unde au fost văzuți plimbându-și câinele lor, Tarzan.

În martie 2022, Shawn a lansat single-ul de despărțire „When You’re Gone”, un cântec pe care Camila l-a ascultat în avans: „Camila a auzit acest cântec cu luni în urmă, așa că avem o relație foarte sinceră”, a declarat ulterior Mendes pentru E! News. „Nu aș fi scos niciodată un cântec despre ea înainte ca ea să-l audă”.

Recomandări

SIMȚI MAGIA SĂRBĂTORILOR
MAȘINA CARE TE SPALĂ
AJUTOR PENTRU CLIMĂ
GREVE ÎN ITALIA
EDITORIALUL LUI CRISTOIU

El a continuat: „Ea mă cunoaște pe mine și eu o cunosc pe ea și, în cele din urmă, amândoi suntem scriitori și amândoi știm ce înseamnă să faci muzică și care este imaginea de ansamblu a creației artistice. Ne susținem în acest sens, întotdeauna”.

Publicația a contactat interpreții melodiei „Señorita” pentru comentarii și nu a primit niciun răspuns. La Coachella, Camilla a purtat un top alb în stil corset, asortat cu pantaloni cargo din denim, pantofi sport albi și bijuterii cu mărgele. Shawn a purtat un tricou alb și pantaloni bej.

Citește și: