• Arheologii din Peru au făcut o descoperire recentă.
  • Aceștia au găsit mumia unei adolescente într-un mormânt, înfășurată cu ceramică și frânghii, inclusiv cu bucăți de piele și păr.
  • Este cea mai recentă descoperire care datează din perioada preincaică.

Arheologii peruvieni au descoperit luni, la periferia capitalei Lima, o mumie veche de peste 1.000 de ani. Aceasta ar aparține unei adolescente. Mumia a fost găsită într-o „stare bună de conservare”, a declarat arheologul Yomira Huaman, responsabilă de proiectul de cercetare Cajamarquilla, afiliat la Universidad Nacional Mayor de San Marcos, scrie CNN.

Deși este cunoscut mai ales pentru Machu Picchu, reședința regală incașă din vârful muntelui, Peru, a găzduit diverse culturi prehispanice care au prosperat în secolele dinaintea ascensiunii la putere a imperiului incaș, în principal de-a lungul Coastei Centrale a țării și în munții Anzi.

Fata ar fi trăit în urmă cu 1.100 – 1.200 de ani și ar fi putut aparține culturilor Lima sau Ichma. Mumia a fost descoperită la aproximativ 200 de metri de locul unde a fost găsită prima mumie din Cajamarquilla, a explicat Huaman, referindu-se la o altă mumie găsită în apropiere anul trecut.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Situl arheologic este, de asemenea, locul unde au fost găsite rămășițele a opt copii și 12 adulți, care se pare că au fost sacrificați în urmă cu aproximativ 800-1.200 de ani. Complexul Cajamarquilla, care se întinde pe o suprafață mare, prezintă ruinele a patru piramide și alte construcții, cum ar fi ziduri dispuse ca un labirint.

Complexul este al doilea cel mai mare oraș din cărămizi de lut din Peru, după Chan Chan, în nordul țării andine. Cajamarquilla a fost posibil să fi fost ocupat de oameni de pe coastă și de pe înălțimile andine, a declarat Huaman. Situat într-o zonă prăfuită la aproximativ 20 de kilometri de Lima, situl era considerat a fi un centru comercial înfloritor.

Citește și