• MAE anunță că este posibilă prelungirea grevei şi după această dată.
  • Transportul public urban va fi perturbat din cauza modificării traseelor unor linii de transport.
  • Sindicatele aeroporturilor din Paris au anunţat că se vor alătura apelului la greve.

MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Franța că luni, 1 mai 2023, este prevăzută o grevă generală, context în care vor fi perturbări ale circulaţiei feroviare naţionale (TGV, Ouigo), locale (TER, Intercités, Transilien) şi internaţionale (Thalys, Eurostar). Detalii privind circulaţia trenurilor pot fi consultate pe site-urile companiilor, anunță Mediafax.

De asemenea, transportul public urban din Franța va fi perturbat din cauza modificării traseelor unor linii de transport, pe fondul demonstraţiilor planificate în oraşe. Se recomandă cetăţenilor să consulte site-urile reţelei locale de transport pentru prognoze ale traficului, precum şi site-ul RATP pentru detalii privind circulaţia din regiunea pariziană.

Sindicatele aeroporturilor din Paris (Charles-de-Gaulle şi Orly) au anunţat că se vor alătura apelului la greve, ceea ce ar putea duce la perturbări ale zborurilor. Pasagerii vor fi anunţaţi de eventuale anulări/întârzieri ale curselor aeriene prin SMS.

Recomandări

CÂND INTRĂM ÎN SCHENGEN
AFACERI RUSIA-COREEA
STĂ PROST CU VÂNZAREA
REVOLTA ROBOȚILOR
CE-AU GĂSIT AL LOR SĂ FIE
ANIME ȘI MANGA

Sindicatul Naţional al Personalului Navigant Comercial (SNPNC-FO) din Franța a prevăzut o mişcare socială care priveşte însoţitorii de bord ai companiei aeriene Vueling, ceea ce va crea perturbări ale programului zborurilor. Totodată, pentru perioada 2 – 3 mai 2023, Direcţia Generală a Aviaţiei Civile (DGAC) a solicitat companiilor aeriene să renunţe la 33% din programul de zbor la Aeroportul Paris-Orly, ca urmare a grevei controlorilor aerieni.

MAE arată că este posibilă prelungirea grevei şi după această dată în Franța, în anumite sectoare, inclusiv în transportul public. Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris: +33147052966 şi +33147052755, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

Citește și