• Temperaturile vor fi scăzute decât cele normale pentru luna mai, în primele două săptămâni.
  • În prima săptămână, valorile termice vor fi mici față de cele specifice perioadei.
  • În ultima săptămână a lunii, mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână.

Temperaturile vor fi mai coborâte decât cele normale pentru luna mai, în primele două săptămâni, însă în următoarele două vremea se apropie de cea normală pentru această perioadă, potrivit prognozei pe următoarele 4 săptămâni transmisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), scrie Mediafax.

Săptămâna 1 – 8 mai

Valorile termice vor fi coborâte față de cele specifice pentru această săptămână, în regiunile extracarpatice şi local în cele centrale, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Regimul pluviometric va fi deficitar în toate regiunile, dar mai ales în cele întracarpatice.

Recomandări

CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
CINE ÎL ARESTEAZĂ PE BIBI
NU CÂNTA!
ANA DE ARMAS IUBEȘTE IAR!

Săptămâna 8 – 15 mai

Temperaturile medii vor fi scăzute față de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile extracarpatice. Cantităţile de precipitaţii vor fi local excedentare în regiunile vestice şi sud-vestice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Săptămâna 15 – 22 mai

Temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile. Regimul pluviometric se va situa în general în jurul celui normal pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări.

Săptămâna 22 – 29 mai

Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare în regiunile vestice, nord- vestice, centrale şi la munte, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

Citește și