• Împotriva celor două legi au votat senatorii AUR şi USR.
  • După vot, legea merge la preşedintele Klaus Iohannis pentru promulgare, Senatul fiind cameră decizională.
  • Ligia Deca afirmă că Ministerul Educaţiei a reuşit să elaboreze un proiect legislativ care să răspundă, în mod real, nevoilor pe care elevii le au pe întreg drumul lor educaţional.

Legea învăţământului preuniversitar a fost adoptată în Senat cu 81 de voturi „pentru” şi 28 de voturi „împotrivă”. Legea învăţământului superior a fost adoptată cu 79 de voturi „pentru” şi 28 „impotrivă”, scrie Mediafax.

Împotriva celor două legi au votat senatorii AUR şi USR. După vot, legea merge la preşedintele Klaus Iohannis pentru promulgare, Senatul fiind cameră decizională. Legea învăţământului preuniversitar este menită să răspundă provocărilor existente şi viitoare, pentru ca educaţia să redevină temelia unei societăţi bazate pe valori, spune Ligia Deca: „Suntem într-un moment istoric”.

„Ne aflăm, astăzi, într-un moment mult aşteptat de întreaga societate. Pachetul de legi ale educaţiei, reprezintă un proiect cu un obiectiv ambiţios, dar realizabil: un viitor mai bun pentru toţi copiii şi tinerii din România. Suntem într-un moment istoric. După 12 ani şi multiple schimbări în societate – pandemia de COVID, schimbările tehnologice semnificative şi evoluţiile geopolitice – a ajuns la votul final legea învăţământului preuniversitar, menită să răspundă provocărilor existente şi viitoare, pentru ca educaţia să redevină temelia unei societăţi bazate pe valori. Raportul final al proiectului <România Educată> a fost lansat în anul 2021, iar pe baza acestuia au fost construite cele două legi ale educaţiei pe care le aveţi astăzi pe ordinea de zi a plenului Senatului. Vorbim despre cea mai dezbătută politică publică pe care ţara noastră a avut-o vreodată, iar faptul că aceasta este pe agenda publică şi astăzi i se datorează preşedintelui României, care a iniţiat în 2021 acest demers. Echitate, performanţă, investiţii, respect şi siguranţă – sunt doar câteva dintre cuvintele cheie pe care Legea învăţământului preuniversitar le-a transpus în măsuri coerente şi predictibile”, spune Ligia Deca.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Ea afirmă că Ministerul Educaţiei a reuşit să elaboreze un proiect legislativ care să răspundă, în mod real, nevoilor pe care elevii le au pe întreg drumul lor educaţional.

„Învăţământul din România are, în mod cert, nevoie de tot sprijinul pe care societatea îl poate oferi. Greva cadrelor didactice reprezintă semnalul care ne-a demonstrat, încă o dată, acest lucru. Ministerul Educaţiei s-a implicat şi a luat toate măsurile prevăzute aflate în competenţa sa. Totodată, la numeroasele întâlniri recente avute cu reprezentanţii cadrelor didactice – inclusiv la cea de ieri, de la sediul Guvernului, ne-am străduit să găsim împreună cele mai bune soluţii pentru ca munca unui dascăl să fie susţinută şi apreciată aşa cum se cuvine. Soluţiile propuse de Guvernul României includ un sprijin suplimentar, cu efect imediat pentru profesorii debutanţi, iar legea învăţământului preuniversitar prevede stimulente financiare şi pentru cei care predau în şcolile aflate în medii defavorizate. Am reiterat – şi s-a înţeles – că Ministerul Educaţiei a ascultat şi sprijină cadrele didactice. Sunt convinsă că împreună vom găsi o soluţie pe măsura importanţei cadrelor didactice în ansamblul societăţii şi realistă pentru contextul economic actual”, adaugă Deca.

Ea a menţionat câteva dintre măsurile incluse în legea învăţământului preuniversitar.

„Susţinem cadrele didactice care ocupă un post didactic în zone defavorizate – ele vor primi o primă de instalare egală cu 5 salarii minime brute pe ţară. Vom aloca, de asemenea, sumele necesare pentru a deconta naveta personalului din învăţământ din bugetul de stat. Norma didactică va fi redusă cu 2 ore săptămânal pentru personalul didactic de predare şi de instruire practică, cu o vechime în învăţământ de peste 15 de ani şi gradul didactic I – fără diminuarea salariului. Arătăm recunoştinţă faţă de personalul didactic care se pensionează: atunci când încetează contractul de muncă, vor primi o primă – echivalentul a două salarii de bază. Având în vedere responsabilităţile şi volumul de muncă al directorilor unităţilor de învăţământ şi al inspectorilor, ei vor beneficia de concediu de odihnă suplimentar, conform Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Negociere Colectivă Învăţământ Preuniversitar. Cadrele didactice care coordonează implementarea proiectelor europene la nivel de unitate de învăţământ pot beneficia de o reducere a normei didactice de la 18 la 16 ore/săptămână”, înicheie ministrul Educaţiei.

Citește și: