• Taiwanul trimite avioane de luptă în timp ce avioanele de război chinezești trec linia mediană a strâmtorii.
  • Patru nave militare chineze au fost, de asemenea, angajate în ,,patrule comune de pregătire pentru luptă.
  • Într-o scurtă declaraţie, Ministerul Apărării din Taiwan a spus că a detectat duminică 24 de avioane ale forţelor aeriene chineze, inclusiv avioane de vânătoare, precum şi bombardiere H-6.

Forțele aeriene ale Taiwanului au intrat în acțiune duminică, după ce au observat 10 avioane de război chinezești care au traversat linia mediană sensibilă a Strâmtorii Taiwan, în timp ce Ministerul Apărării al insulei a declarat că patru nave de război chinezești au efectuat, de asemenea, patrule de luptă, scrie The Telegraph.

Este pentru a doua oară în mai puțin de o săptămână când Taiwanul raportează o reluare a activității militare chineze, după ce joi 37 de avioane militare chineze au intrat în zona de apărare aeriană a insulei, unele dintre ele zburând apoi în vestul Pacificului.

China, care consideră Taiwanul, guvernat democratic, ca fiind propriul său teritoriu, a efectuat în ultimii trei ani zboruri regulate ale forțelor sale aeriene pe cerul din apropierea insulei, dar nu și în spațiul aerian teritorial al Taiwanului.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Într-o scurtă declarație, ministerul taiwanez al apărării a declarat că duminică a detectat 24 de avioane ale forțelor aeriene chineze, inclusiv avioane de luptă J-10, J-11, J-16 și Su-30, precum și bombardiere H-6.

Acesta nu a precizat unde zburau avioanele, dar a spus că 10 dintre ele au traversat linia mediană a Strâmtorii Taiwan, care separă cele două părți și care a servit anterior ca o barieră neoficială. China spune că nu recunoaște această linie și că o traversează în mod obișnuit începând de anul trecut.

Patru nave militare chineze au fost, de asemenea, angajate în „patrule comune de pregătire de luptă”, a adăugat ministerul, fără a oferi detalii.

Taiwanul și-a trimis propriile avioane de luptă și a desfășurat nave și sisteme de rachete terestre pentru a supraveghea, a precizat ministerul, folosind o formulare tipică pentru modul în care răspunde la astfel de activități chinezești.

Ministerul Apărării din China nu a comentat zborurile de joi.

Citește și

Cum și-a ținut în viață Lesly, fetița de 13 ani, frații săi de 9, 4 și doar 12 luni, timp de 40 de zile pierduți în junglă

VIDEO. Momentul în care Brittney Griner a fost „hărțuită” pe aeroportul din Dallas de un tip influent pe Twitter

China are de mult timp o unitate de spionaj în Cuba, afirmă un oficial american