• Cântăreții de trap și mesajele lor violente au declanșat un val de proteste online.
  • Mii de utilizatori social media s-au revoltat în ultimele zile după apariția mai multor clipuri video.
  • Piesele cu mesaje violente au fost auzite la Untold și Electric Castle.

După cele mai mari festivaluri de muzică din România, Untold și Electric Castle, rețelele sociale au fost inundate de proteste ale utilizatorilor. Ei comentează negativ mesajele transmise de cântăreții de trap care au fost invitați la cele 2 evenimente. Genul trap este extrem de controversat. Dezbaterile din mediul online au început după ce a apărut un videoclip în care cântărețul numit Gheboasă cântă versuri precum:

„Astăzi avem droguri și piz..e / Nimeni nu poate să reziste
Eu sunt Gheboasă din junglă / În trecut am tras doar pungă
Acuma tragem doar la dungă / Și facem banii pe lângă, ca să ne-ajungă”.

Mii de utilizatori de rețele sociale s-au revoltat în ultimele zile după ce au apărut mai multe clipuri video de la Untold și Electric Castle, în care cântăreți de trap folosesc mesaje violente anti-femei, discriminatorii la adresa romilor, care fac apologia drogurilor și care par să încurajeze consumul de alcool.

Recomandări

SURSE: CIUCĂ DEMISIONEAZĂ
ALEGERI 2024
GEOANĂ RUPE TĂCEREA
VIAȚA DUPĂ EXIT POLL
MESAJUL LUI CIUCĂ
LASCONI ARE 18%

Furia lor a fost declanșată și de faptul că cei mai mulți spectatori la aceste concerte trap sunt copii și adolescenți.

Psihologul Radu Leca: „un conținut pe care eu îl văd foarte aproape de noțiunea de furie”

„Avem de-a face cu o schimbare de atitudine la nivel de mase. Atunci când a fost lansat genul și s-a împământenit bine printre tineri, având zeci de mii de fani, cel puțin la nivel de orașe mari, nu a mai spus nimeni nimic. Când a fost popularizat în cadrul unor evenimente, cum a fost acest nefericit eveniment denumit UNTOLD. Ulterior, oamenii au început să eticheteze. Acum se descoperă în mod real un conținut pe care eu îl văd foarte aproape de noțiunea de furie și mai avem un cuvânt cu f, primul fiind furie, al doilea, fanatism. Faptul că se merge pe ideea că este absolut firesc să înjuri o etnie și, ulterior, este absolut firesc să consumi droguri, iar cei care te ascultă sunt copii, adolescenți și tineri adulți, nu e ok”, a spus psihologul Radu Leca la Aleph News.

Psihologul Radu Leca susține că acest lucru e îngrozitor și că acceptând acest gen, trapul, ești desconsiderat în ultimii șapte ani. Trapul în România a ieșit la suprafață de șapte ani încoace. După șapte ani, toată lumea îl etichetează într-un mod mult mai îngrozitor decât versurile care sunt cântate, spune psihologul Radu Leca.

Edy Chereji: „Gheboasă este exponentul curentului trap, care are o priză tot mai mare în România”

Edy Chereji, co-fondator al festivalului Untold, a făcut declarații despre concertul cântărețului Gheboasă, care a stârnit reacții de respingere din partea multor internauți. Acesta susține că Gheboasă este exponentul curentului trap, care are o priză tot mai mare în România și în străinătate, la publicul tânăr.

„El reprezintă doar unul din cei peste 250 de artiști, la o scena secundară, care a mai fost invitat la multe evenimente din țară, în acest an. Vom face o analiză să vedem care e cea mai potrivită cale între libertatea actului artistic și impactul pe care l-ar putea avea mesajele lui din timpul concertului. Însă, nu ne putem preface că nu există un întreg gen muzical când el este atât de popular în România cât și în străinătate, în rândul tinerilor. Cred că este la fel de important și ce le mai oferim acestor tineri în festival și cum mergem noi în întâmpinarea lor. Ei ajung în festival cu o anumită cultură muzicală, dar noi îi expunem la multe alte genuri muzicale și experiențe pozitive”, a scris co-fondatorul Untold, Edy Chereji, pe pagina sa de Facebook.

Gelu Duminică: „Versurile sunt extrem de vulgare și pline de mizerie”

Sociologul Gelu Duminică a reacționat cu privire la concertul cântărețului Gheboasă care a stârnit reacțiile negative din mediul online. Acesta susține că artiștii români doar se adaptează la piață și nu consideră că viitorul ne este în pericol din cauza melodiilor promovate de ei.

„Văd lumea oripilată de versurile muzicilor cântate pe scena UNTOLD de câțiva artiști extrem de populari în rândul tinerilor și adolescenților (gen Gheboasa). Se propune stropirea cu aghieazmă mare, se leșină de grija viitorului și se induce ideea că cei ce sunt acolo în public reprezintă un pericol pentru națiune. Cu siguranță, versurile sunt extrem de vulgare și pline de mizerie. Eu nu consum muzica asta și nici nu cred că o voi consuma vreodată. Din păcate. însă nu pot să nu văd că nu e nimic nou sub soare cu muzica de genul ăsta și că ea a existat, sub varii forme, mai dintotdeauna. Fiți siguri că dacă muzica lor nu ar avea un public consistent, s-ar reprofila”, a scris sociologul Gelu Duminică pe pagina sa de Facebook.

Citește și: