• Mai mult de 70% dintre românii care își caută o locuință preferă apartamentele.
  • Casele rămân ultimele pe lista de dorințe ale românilor.
  • Daniel Crainic: „Românii achiziționează apartamente, chiar dacă, de multe ori, își doresc case.

Cum arată casa visurilor tale? Sau mai bine spus… cum arată apartamentul visurilor tale? Mai mult de 70% dintre românii care își caută o locuință preferă apartamentele, arată un studiu. Cumpărătorii iau decizia finală în funcție de prețul imobilului și de zonă. Casele rămân ultimele pe lista de dorințe ale românilor, fiind alese în mare parte de cei care au copii.

În funcție de ce criterii aleg românii locuința pe care vor să o achiziționeze?

„Românii achiziționează apartamente, chiar dacă de multe ori își doresc case. Ei preferă apartamentele pentru că se încadrează în bugetul lor. Cele mai căutate sunt apartamentele cu două camere, deși mulți și-ar dori un spațiu mai mare, o casă cu o curte cât se poate de mare”, a declarat Daniel Crainic, expert imobiliar, pentru Aleph News.

Care mai sunt tendințele în ceea ce privește zona?

„Aici este o diferență între ceea ce își doresc românii și ceea ce își permit românii. Apartamentele care sunt construite în centru sunt apartamente foarte scumpe, care se adresează unui anume segment pe piața imobiliară. Volumul tranzacțiilor se îndreaptă spre apartamentele cu două camere în orașele mari din țară, dar nu neapărat central. Zona este foarte importantă, de multe ori o tranzacție imobiliară vine cu diferite compromisuri”, a adăugat acesta.

Recomandări

LASCONI INTRĂ ÎN TURUL 2
PARISUL LUMINAT
LE-O DĂM ÎN VOT!
CUVÂNTUL ZILEI
CINE ESTE CĂLIN GEORGESCU
CE SCRIE PRESA INTERNAȚIONALĂ

Citește și