• Olaf Scholz a declarat că partidul social-democrat din Germania a susţinut întotdeauna accesul României la zona Schengen şi salută aderarea partială a ţării noastre la acest spaţiu.
  • Nu există state membre ale Uniunii Europene „de primă clasă sau de a doua clasă. Suntem cu toţii o Europa unită”, a mai punctat el.
  • „Germania şi România legate de o prietenie strânsă”, a spus el.

Olaf Scholz a declarat că partidul social-democrat din Germania a susţinut întotdeauna accesul României la zona Schengen şi salută aderarea partială a ţării noastre la acest spaţiu. Nu există state membre ale Uniunii Europene „de primă clasă sau de a doua clasă. Suntem cu toţii o Europa unită”, a mai punctat el.

„Germania şi România legate de o prietenie strânsă. Acest lucru este în mod special evident atunci când ne confruntăm cu provocările timpurilor noastre împreună. Cea mai mare ţară din Europa a atacat cea de-a doua ţară ca mărimea continentului fără motiv. Suntem cu toţii astăzi aici, la 200 de kilometri de graniţa ucraineană şi să fie foarte clar, nu putem schimba graniţele prin violenţă, este principalul pilon al ordinii politice, un principiu stabilit de social-democraţi, precum Willy Brandt, este moştenirea noastră şi trebuie să o apărăm. Securitatea nu este totul, dar fără securitate nimic nu este totul. Sunt recunoscător pentru rolul jucat de România pentru securitatea Europei. Contribuţia ţării dumneavoastră ca principal contributor în brigada multinaţională în care cooperăm strâns consolidează securitatea pe flancul de sud-est al NATO şi securitatea Europei în întregimea sa. În ultimii 17 ani România a fost un membru mândru şi important al Uniunii Europene. Această decizie, luată în sfârşit să urăm bun venit României în spaţiul comun Schengen, în sfârşit, s-a produs”, a declarat Olaf Scholz, sâmbătă, la conferinţa ocazionată de întâlnirea liderilor Partidului Socialiştilor Europeni (PES), la București.

Cancelarul german a mai spus că în urmă cu o lună, la ultima întrunire de partid în Roma, a spus că „războiul din Ucraina se va opri atunci când preşedintele Putin decide să-şi retragă trupele, însă va lua această decizie numai dacă îşi dă seama că nu poate câştiga războiul pe câmpul de luptă, că nu poate dicta o pace injustă, că timpul nu este de partea lui”.

Recomandări

SURSE: CIUCĂ DEMISIONEAZĂ
ALEGERI 2024
GEOANĂ RUPE TĂCEREA
VIAȚA DUPĂ EXIT POLL
MESAJUL LUI CIUCĂ
LASCONI ARE 18%

Citește și