• Sondaj UM: 3 din 5 părinți adaptează meniurile copiilor, ca să-i mulțumească pe cei mici
  • Copiii au nevoie de educație nutrițională, să fie implicați în procesul de preparare
  • Corina Atanasiu: Educația nutrițională în școli poate forma obiceiuri alimentare sănătoase

Un sondaj făcut de Universitatea din Michigan arată că 3 din 5 părinți adaptează meniurile pentru copiii lor, pentru a-i mulțumi pe cei mici. Puțini încearcă alternative alimentare sănătoase. Cum convingi copilul să mănânce sănătos? Îi faci educație nutrițională, îl implici în procesul de gătire sau îi spunem povești despre alimente?

Corina Atanasiu, președintele federației părinților, spune că este esențială educația nutrițională în școli, pentru formarea obiceiurilor alimentare sănătoase ale copiilor.

,,Încă de mic cred că trebuie pus pe un scaun alături de cel care gătește ceva, de părintele care pregătește ceva în bucătărie și sunt tot felul de lucruri simple pe care chiar și un copil mic care stă în picioare le poate face și anume să rupă funzulițele de pătrunjel sau să amestece niște făină. Lucrui care îl vor amuza, dar pe de altă parte îl vor apropia de modul de preparare al mâncării sănătoase. Dar în altă ordine de idei, mai este o discuție pe acst subiect și anume faptul că nu toți copiii își permit să aibă o alimentație sănătoasă, nu au avut norocul să se nască în familii cu resurse și din păcate, grădinița sau școala rămân astfel cei mai importanți vectori de a construi obiceiuri alimentare sănătoase pentru copiii din România.” a declarat Corina Atansiu, nutriționist, la Aleph News.

Recomandări

CÂND INTRĂM ÎN SCHENGEN
AFACERI RUSIA-COREEA
STĂ PROST CU VÂNZAREA
REVOLTA ROBOȚILOR
CE-AU GĂSIT AL LOR SĂ FIE
ANIME ȘI MANGA

Luiza Drian, expert în parenting, spune că unui copil îi poți schimba obiceiurile doar prin exemple și explorare.

,,Părinții, adulții fac această trecere de la laptele matern, care este alimentul de bază pentru copil, în prima fază a vieții lui, la diverse alte opțiuni și atunci aceste opțiuni oricât de corecte am vrea să fie în primă fază și oricât de în acord cu recoamdările medicale, ulterior vor deveni auromat alegerile pe care copilul le are de fapt disponibile și fiind alegerile părinților și fiind alegerile care se regăsesc în mediul în care el trăiește. Și atunci aș spune că da, mai întâi de toate trebuie să ne uităm puțin la propria noastră alimentație și la felul în care ne educăm copilul prin exemplu și nu neapărat prin ce îi spunem și îl îndemnăm să facă.”

Citește și