• Ziarul Financiar a celebrat ieri 25 de ani de când a fost lansat.
  • Ediţia de ieri are 64 de pagini.
  • Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a deschis evenimentul.

Ziarul Financiar şi-a implicat jurnaliştii şi publicul în creşterea nivelului educaţiei financiare la standarde ambiţioase. O spune Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, la 25 de ani de existență a ZF. E un cititor fidel al ziarului. Îl citește în fiecare dimineață. În urmă cu 25 de ani, Ziarul Financiar a fost lansat printr-o conferinţă chiar la Banca Naţională a României.

„În toti acesti ani, ca motor al succesului, este strategia echipei ZF, investitori, manageri, jurnaliști, de a se racorda la mediul economic, politic, social și moral intern. Mai cu seamă de a căuta și a găsi răspunsuri adecvate la imperativele noului timp istoric al țării. Economia de piață nu se poate fără ceea ce numim cultura de piață. Cred că ZF poate să contribuie decisiv la pasul următor, la îndrumarea imparțială neutră a jucătorilor din economia de piață asupra evoluțiilor din economia românească și nu numai. Felicitări, Adrian Sârbu, felicitări, Cristian Hostiuc”, a declarat Mugur Isărescu.

Ziarul Financiar a crescut odată cu mediul de afaceri și e parte din istoria lui. Pentru mulți, e primul loc unde au învățat valoarea unei întrebări. Pentru și mai mulți, e vocea oamenilor de business din țară. În 1998, Ziarul Financiar apărea în ediție print cu 50 de story-uri de business. Azi, ZF scrie zilnic peste 150.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Suntem cel mai complex produs editorial din zonă. Și, bineînțeles, păstrăm proporțiile. Cred că azi realizăm mult mai multe lucruri decât FT. Nu știu cum și-a imaginat Adrian Sârbu evoluția ZF, peste ani, mai ales că în primii 4 ani a fost o perioadă complicată, dar astăzi cred că este mult mai mult decât ne-am fi gândit și imaginat”, a spus Cristian Hostiuc, director ZF.

Când porneşti un business, ai o viziune. Îți imaginezi viitorul, dar nu știi cum va arăta produsul tău după 25 de ani. Când Adrian Sârbu şi-a imaginat Ziarul Financiar, ideea era că acest produs să devină vocea comunităţii de business din România care, la vremea respectivă, aproape că nu exista. PIB-ul era la 35 de miliarde de dolari, iar salariul mediu de-abia ajungea la 150 de dolari. Chiria în București? 50 de dolari. România nu era nici în NATO, nici în Uniunea Europeană.

Ce urmează în următorii 25 de ani?

După 25 de ani, cifrele se întrec în performanțe: PIB-ul României e la 320 miliarde de euro. Salariul mediu ajunge la 900 de euro. Ce urmează în următorii 25 de ani?

„Cine ar fi crezut că acum 25 de ani, vineri 13, o să se nască un produs care o să supraviețuiască 25 de ani. Pun pariu că nimeni. În această economie, unde leul trăiește în bunăstare și trăim noi în bunăstare, această economie nu exista în anii 98. Astăzi, dacă ne uităm la un următorii 25 de ani suntem mai puțin pozitivi. Nu văd de ce. Următorii 25 de ani sunt mult mai challenging pentru România decât cei care au fost. E bine să ne gândim că ce nu am făcut până acum pentru țara asta, ar fi cazul să facem pentru țara asta. Redevenim liderii lumii. Am fost originea lumii. Noi, probabil, investim cel mai puțin în copiii noștri și în țara noastră. De ce ne interesează businessul? Avem copii care așteaptă de la noi mai mult și care, tot ceea ce am făcut, consideră că e de-a gata, e gratis, e venit din cer. Avem bani, trebuie să-i investim în România. Avem knowledge, copiii noștri sunt din proști mai proști, în afară de ăia pe care i-am trimis afară, crezând că cinema în UK, în SUA, în Franța îi învață. Ce să-i învețe în Franța, ce să-i învețe în America? Noi de ce nu avem universități? Avem forța financiară, noi, românii. Investim în România? Puțin. Investim în afara României? Puțin. De ce nu avem fonduri majore, mari de investiții? Pentru că lăsăm tot timpul pe alții, pentru că suntem prea amabili, pentru că suntem prea îngăduitori. România nu mai poate supraviețui în forma în care există azi. Va fi, fie disoluționată între o Europă care e a impostorocrației. Ne întrebăm azi cine e liderul Europei. Ne bucurăm că suntem în Europa, ne bucurăm că suntem în NATO, ne întrebăm cine e liderul NATO, cine se ridică mâine și spune: măi, pe aici nu se trece”, a explicat Adrian Sârbu, fondator ZF.

Citește și