FOTO. Chinezii de la BYD au lansat U9, o mașină electrică de lux. Automobilul poate atinge 309 km/h

Producătorul auto chinez BYD a prezentat o nouă supermaşină electrică despre care spune că poate atinge viteze similare modelelor de ultimă generaţie produse de giganţi din industrie precum Ferrari.

Supermaşina U9 va face parte din brandul de lux Yangwang al BYD, care este disponibil abia de anul trecut şi care a lansat alte două vehicule. U9 va putea atinge o viteză maximă de 309,19 km/h. De asemenea, va putea accelera până la 100 km/h în 2,36 secunde.

Acest lucru este comparabil cu super-maşinile produse de mărci vechi precum Ferrari, al cărui model hibrid SF90 Stradale poate accelera până la 100 km/h în 2,5 secunde, potrivit site-ului companiei.

Preţurile pentru U9 vor începe de la 233.424 de dolari, iar livrările urmează să înceapă în această vară, a spus BYD într-un comunicat de presă.

U9 va fi alimentat de aşa-numita platformă e4, precum şi de sistemul de control inteligent al corpului DiSus-X dezvoltat de BYD, potrivit companiei.

Citește și:

Exit mobile version