• În previziunile inițiale, OIV a fixat producția mondială de vinuri, excluzând sucurile și mustul, la o cantitate cuprinsă între 241,7 milioane și 246,6 milioane de hectolitri.
  • Producţia mondială de vin a scăzut la cel mai mic nivel din ultimii 62 de ani.
  • România ar fi printre țările europene care vor înregistra creșteri, potrivit prognozelor.

Producția mondială de vin ar urma să scadă anul acesta cu 7% față de anul trecut. Franța, cu producție stabilă, devine din nou principalul furnizor de vin din lume. În Italia, producția de vin a scăzut cu 12%, iar Spania are scăderi din cauza secetei. Producția mondială de vin va ajunge la cel mai scăzut nivel din ultimii 60 de ani în 2023, preconizează Organizația Internațională a Viei și Vinului.

„Industria viticolă este expusă influențelor vremii și pozitiv și negativ. Atunci când avem vreme excepțională în România, ne mândrim cu ani foarte buni în care sezonul de soare, ploi a fost echilibrat și ne furnizează struguri buni și, în același timp, anumite regiuni s-au confruntat cu fenomene meteo și strugurii sunt foarte sensibili. Este cel mai sensibil fruct cultivat de om. Orice suită de zile ploioase afectează strugurele, poate provoca boli. Atunci când avem vreme nefavorabilă reducem intenționat producția pentru că urmărim să eliminăm strugurii afectați”, a declarat Gabriel Roceanu, director general Crama Oprișor, la Aleph News.

În previziunile inițiale, OIV a fixat producția mondială de vinuri, excluzând sucurile și mustul, la o cantitate cuprinsă între 241,7 milioane și 246,6 milioane de hectolitri (mhl), cu o estimare medie de 244,1 mhl.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Fără calitate, noi, cei din industrie, nu putem face față consumatorului. Consumatorul de vin nu este interesat de problemele care sunt la boaba de strugure, el dorește calitate. Anul acesta, în Europa a fost un sezon provocator, dificil. În România a fost vreme bună”, a explicat Gabriel Roceanu, director general Crama Oprișor, la Aleph News.

Citește și