• Restaurantele se redeschid în data de 9 iulie, au precizat surse oficiale.
  • Cel mai probabil, regulile de organizare a activităţii restaurantelor vor fi făcute publice ulterior.
  • Până acum, se poate merge doar la terase, care s-au deschis din 1 iunie.

Restaurantele vor fi deschise în data de 9 iulie, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse oficiale.

De altfel, reprezentanţii Guvernului şi cei ai industriei HORECA s-au întâlnit joi şi au stabilit constituirea unui grup de lucru care va stabili regulile de protecţie sanitară, care vor trebui respectate după redeschiderea restaurantelor.

Cel mai probabil, după anunţul oficial în legătură cu deschiderea restaurantelor, va fi transmis şi setul de reguli de respectat.

Recomandări

7 LOCAȚII „BRIDGERTON"
CELE MAI VECHI DOVEZI ALE FUZIUNII
MAI SLĂBEȘTE-NE
SOPHIE TURNER, DESPRE DIVORȚUL DE JOE JONAS
VEZI WORLD PRESS PHOTO LA UNIVERSITATE
NOI IMAGINI ÎN CAZUL LUI „DIDDY"

Deşi mulţi aşteptau de câteva săptămâni redeschiderea restaurantelor, acest lucru a fost amânat. În prezent, se poate merge doar la terasă.

Din 1 iunie terasele au fost deschise, cu condiţia respectării unor reguli stricte de către proprietari.