• Casa de munte are șapte dormitoare.
  • Elementul central al camerelor este lemnul masiv.
  • Aceasta a fost concepută astfel încât proprietarii să nu fie nevoiți să părăsească zona pentru a avea parte de sesiuni de schi.

Casa de 11,9 milioane de dolari, un adevărat refugiu montan cu șapte dormitoare din Colorado, are o pârtie de schi privată, o sală de biliard, un home theater și tot ce este necesar pentru a-și distra oaspeții pe tot parcursul anului. Aceasta a fost concepută astfel încât proprietarii să nu fie nevoiți să părăsească zona pentru a avea parte de sesiuni de schi.

În momentul în care intri în casă, aceasta te întâmpină cu două foaiere din lemn masiv, materialul cel mai des întâlnit în întreaga locuință. Imediat după prima încăpere urmează camera echipamentului de schi, cu două dulapuri special concepute pentru ski-uri, îmbrăcăminte și o bancă pe care să te poți așeza când te încalți, construită din lemn masiv, special pentru casa de munte.

Coborând din camera de ski, ajungi în sufragerie, care are un întreg perete construit doar din ferestre, ceea ce oferă o priveliște spectaculoasă, direct spre munte și pârtie. În mijlocul încăperii, un șemineu dublu, care se regăsește și în camera următoare, cea în care membrii familiei iau cina. Dormitorul principal din casa de munte include un pat matrimonial cu baldachin, un șemineu pe gaz și are un balcon care duce direct spre pârtia de schi privată.

Recomandări

LA VREMURI NOI, ROȚI NOI
IRAN ȘI ISRAEL CONTINUĂ CONFRUNTAREA
TAYLOR SWIFT, CRITICATĂ DUR DE COURTNEY LOVE
SUNAK PUNE STOP FUMATULUI
VICTORIA BECKHAM A ÎMPLINIT 50 DE ANI
ȘEFUL NATO A VORBIT CU IOHANNIS

Nu trebuie să vă confruntați cu cozile de la gondolă, de la autobuze, puteți coborî în doar cinci minute pe pârtia privată de schi. Acest lucru este foarte rar în această zonă. Există doar două vecinătăți care oferă astfel de proprietăți private cu pârtie de schi inclusă.

Citește și:

  1. Țara care interzice turiștilor să facă drumeții singuri: „Când călătorești singur, în caz de urgență nu există nimeni care să te ajute”
  2. Cele mai populare nume de bebeluși în 2023. Lista din care te poți inspira
  3. Prințul Harry: „Nu ne putem permite pază privată până când Meghan și cu mine nu ne câștigăm propriii bani”