• Donald Trump împlinește luni 75 de ani, dar are o aniversare fără urări din partea susținătorilor.
  • Contul de Twitter al fostului președinte al Statelor Unite ale Americii a fost închis pe 9 ianuarie 2021.
  • Prima postare a lui Donald Trump pe Twitter a fost pe 4 mai 2009, când anunța că va fi prezent în emisiunea lui David Letterman.
  • Donald Trump este un personaj „colorat” al platformei sociale și se spune despre el că a ajuns la Casa Albă prin intermediul postărilor pe Twitter.

Donald Trump împlinește azi 75 de ani, însă nu-i poate scrie nimeni „La mulți ani!” pe Twitter. Este prima aniversare a fostului președinte al Statelor Unite ale Americii fără urări în online.

Contul de Twitter al lui Donald Trump a fost închis definitiv pe 9 ianuarie 2021, după ce fostul președinte SUA a utilizat platforma pentru a încuraja acțiunile violente de la Capitoliu.

Dacă derulăm activitatea lui Donald Trump pe repede înapoi, aflăm că prima sa postare pe Twitter a fost făcută pe 4 mai 2009, atunci când își anunța prezența în emisiunea lui David Letterman.

Recomandări

CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
CIOLACU ÎNCHEIE DISCUȚIILE CU PIEDONE
VENEȚIENII IES ÎN STRADĂ
RĂMÂNE TRUMP FĂRĂ IMUNITATE?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN
METROUL NU MAI BATE PASUL PE LOC

Trump este cunoscut în întreaga lume drept președintele care a ajuns la Casa Albă cu ajutorul Twitter-ului.

În plus, Donald Trump este o figură „colorată” a platformei sociale, iar dovadă sunt numeroasele sale postări care au ajuns frecvent subiecte de știri la nivel global.

De-a lungul timpului, Trump s-a lăudat cu IQ-ul său „Este unul dintre cele mai mari, dar o știți și voi”, dar a și pus China în contextul încălzirii globale: „A fost inventată în China pentru a face ca industria americană să fie necompetitivă”.

Mai mult, Donald Trump l-a atacat pe actualul președinte SUA, Joe Biden, în numeroase postări pe Twitter. Cea mai cunoscută este aceea în care îl numește pe Biden „nebun”. „El este slab, atât mental, cât și fizic” sau „Nebunul de Joe Biden vrea să fie dur”.