• Germania, Italia și Marea Britanie au anunțat un sprijin fiscal de peste 20% din PIB (fiecare), urmate îndeaproape de Franța (17,5%)
  • Polonia a adoptat pachete fiscale importate ca amploare, de circa 9% din PIB
  • În România, măsurile fiscal-bugetare anunțate de Guvern reprezintă între 1,5 și 2% din PIB

Ai tot auzit de la guvernanți de măsuri pentru salvarea economiei. Ai zice că au mobilizat toate resursele țării, ba chiar, că au adus bani și de acasă. În realitate, alocăm un procent mic din PIB pentru ajutarea sectorului economic.

Atunci când vorbim despre situație foarte gravă a economiei trebuie să ne raportăm la lunile acelea în care ea a fost amorțită în timpul pandemiei. Atunci am avut o scădere, în trimestrul al doilea, de 10% din economie, ceea ce înseamnă foarte mult. Industriile cele mai afectat eu fost: auto, HORECA, transporturi, în special cele aeriene. Dar nu sunt singurele afectate.

Comparând cu alte state, noi oferim foarte puțin pentru salvarea economie – 2% din PIB. Germania, Italia și Marea Britanie au anunțat un sprijin fiscal de peste 20% din PIB (fiecare), urmate îndeaproape de Franța (17,5%).
Până și Polonia a adoptat pachete fiscale importate ca amploare, de circa 9% din PIB.

Recomandări

CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
CIOLACU ÎNCHEIE DISCUȚIILE CU PIEDONE
VENEȚIENII IES ÎN STRADĂ
RĂMÂNE TRUMP FĂRĂ IMUNITATE?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN
METROUL NU MAI BATE PASUL PE LOC

Acești bani se duc, în cazul nostru, în sfera medicală, IMM-ul Invest și amânarea taxelor și impozitelor.