• Piețele au fost redeschise la interior, dar funcționează cu restricții.
  • Accesul clienților este permis în piață doar la 50% din capacitate.
  • Reprezentanții Asociației Administratorilor de Piețe sunt nemulțumiți de condiții.

Se pot face din nou cumpărăturile în piață, dar nu mai este la fel de simplu ca înainte. Acum, atât cumpărătorii, cât și comercianții, au de respectat mai multe reguli.

„În primul rând trebuie să ai mare grijă la intrarea în piață. Aici, un reprezentant al pieței te observă cu atenție și, dacă strănuți, tușești sau i se pare că-ți curge nasul, nu te lasă să mergi mai departe. Apoi, să știi că ar fi bine să pleci cu o listă de cumpărături de acasă și să fii cu mare băgare de seamă când treci pe lângă tarabe. Dacă ai uitat cumva să-ți cumperi pătrunjel, de exemplu, să știi că nu te mai poți întoarce. Drumul e cu sens unic, așa că îl parcurgi până ieși din piață, iar pentru pătrunjel trebuie să stai din nou la coadă. Spun să stai din nou la coadă pentru că e posibil să aștepți mai mult. Distanța dintre tine și alți clienți trebuie să fie de minimum 2 metri”, a declarat Luiza Paraschivu, corespondent Aleph News.

Măsurile, considerate discriminatorii

„Unii administratori au reușit să-și pună la punct infrastructura, alții încă liucrează pentru a îndeplini toate ccondițiile. Reprezentanții Asociației Administratorilor de Piețe din România sunt nemulțumiți. Ei spun că condițiile impuse de guvern sunt aberante și că împovărează și mai mult micii producători. Dau și câteva exemple. Ei spun că sunt obligați să monteze la mese/tarabe/tonete ecrane din material transparent. Pe când în în marketuri/supermarketuri/centre comerciale nu există astfel de ecrane. Comercianții din piețe trebuie să dezinfecteze în permanență tarabele pe care sunt amplasate legumele sau fructele, cu biocide pe bază de clor sau alcool. Lucru care nu se întâmplă în supermarketuri. Sunt doar câteva dintre măsurile pe care le consider discriminatorii și cer guvernului să revizuiască normele”.

Recomandări

MACRON CERE ARMĂ NUCLEARĂ PENTRU UE
CE FACEM CU POLUAREA?
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN