• România poate atrage capital de 80 de miliarde de euro de la U.E.
  • O parte din angajați vor reveni la birou în cazul în care campania de vaccinare va avea succes.
  • Industrii ca turismul, industria auto sau cea a aviației își vor reveni în câțiva ani.

Te întrebi în sinea ta cum va fi acest an. Nu avem un glob de cristal să vedem viitorul, dar predicții se tot fac. Un raport al uneia dintre cele mai mari firme de cosultanță imobiliară din România, Colliers, spune că anul 2021 va fi un an al redresării. Nu scapi de incertitudine și nici de potențiale surprize pe plan economic.

Ce se preconizează pentru piaţa muncii

Va fi o revenire neuniformă care ne va ţine în suspans. Sunt industrii care nu au fost afectete ca IT-ul, altele care îşi vor reveni până la finalul anului 2021, cum ar fi comerţul sau serviciile profesionale şi altele la care va dura ani până să revină la ceea ce au fost aviatia, industria auto sau turismul.

Munca de acasă va rămâne un obicei după trecerea pandemiei. O parte din angajaţi s-ar putea întoarce la birou la jumătatea anului, dacă campania de vaccinare va fi un succes. Turismul local va fi preferat. Investiţiile imobiliare vor scădea de la 900 de milioane de euro, la 500-600 milioane de euro. Chiriile şi subînchirierile vor domina anul acesta.

Recomandări

MACRON CERE ARMĂ NUCLEARĂ PENTRU UE
CE FACEM CU POLUAREA?
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN

La nivel macro sunt speranţe pentru revenire

Putem profita de faptul că suntem în U.E. şi să ne dezvoltăm pe noi direcţii. Putem atrage capital de 80 de miliarde de euro în următorii ani (o treime din PIB-ul actual). Dar pentru a primi acești bani trebuie să facem proiecte pe placul U.E.