• Profesorii sunt sfătuiţi să nu discute cu elevii despre Andrew Tate, „regele masculinității toxice” .
  • Sfatul vine în ciuda avertismentului unei asociații de caritate că Tate alimentează creșterea șocantă a misoginiei în școli.
  • Se estimează că, într-o clasă medie de 30 de copii, opt băieți îl admiră pe Tate.

Profesorii din Marea Britanie sunt sfătuiți de guvern să nu discute cu elevii despre Andrew Tate, „regele masculinității toxice” , influencerul de pe rețelele sociale, în ciuda faptului că școlile raportează un val tot mai mare de misoginism și hărțuire sexuală din partea unor băieți de numai nouă ani.

Influenta negativă a fraților Tate asupra tinerilor

Andrew și Tristan Tate, se află în arest la domiciliu în România, fiind cercetați pentru acuzații de grup infracțional organizat, trafic de persoane și viol. Cu toate acestea, cei doi au o mulțime de admiratori în rândul tineretului.

Videoclipurile TikTok ale lui Andrew Tate le spun băieților că o femeie aparține iubitului ei; că fetele care nu stau acasă sunt „târfe”; și că victimele violurilor trebuie să „poarte responsabilitatea” pentru atacurile lor, scrie The Guardian.

Recomandări

LIDERII RESPING PLANUL LUI PUTIN
EXCLUSIV ALEPH NEWS - MEDIAFAX
ELVEȚIA ÎNVINGE UNGARIA LA EURO
JOE ALWYN „DĂ DIN CASĂ"
FRANCEZII PROTESTEAZĂ
ÎNCEPE EURO 2024

Cofondatoarea organizației caritabile Diversify, cu sediul în Rotherham, Sara Cunningham estimează că într-o clasă medie de 30 de copii vor exista opt băieți care îl admiră pe Tate.

„Am fost recent într-o școală primară din sudul Londrei, iar elevii cu vârsta de doar 10 ani știau multe despre arestarea lui Tate și acuzațiile de viol. Un băiat de 10 ani a spus că aceste femei au consimțit la sex pentru că s-au întors la casa lui Tate” , a spus ea.

O mică școală primară a chemat recent organizația caritabilă pentru a vorbi cu elevii după ce patru băieți de nouă ani au închis o fată într-un dulap, au amenințat-o că „o vor regula în gât” și apoi au obligat-o să se uite la clipuri video porno.

Școala a însărcinat Diversify să organizeze trei ateliere de lucru cu elevii pe tema misoginiei și a consimțământului, în timpul cărora mai mulți băieți l-au menționat pe Tate și au spus că nu văd nicio problemă cu opiniile sale.

Directoarea adjunctă a unei școli secundare din sud-estul Angliei a cerut organizației caritabile să vorbească cu elevii ei după ce a disciplinat un elev de sex masculin pentru că a hărțuit o fată trimițându-i o avalanșă de mesaje amenințătoare și sexuale explicite, într-o ocazie în timp ce se afla în fața casei ei.

Misoginism și hărțuire sexuală

Profesoara a spus că, în timpul atelierului, acest elev a făcut frecvent referire la Tate, spunând: „Nu ar trebui să accepți un refuz din partea unei fete, deoarece asta arată slăbiciune” .

„Am fost șocată de numărul mare de băieți tineri, aparent drăguți, care arătau același punct de vedere” , a spus profesoara.

„Câțiva directori de școli cu care am lucrat i-au sfătuit pe profesori să nu discute despre Andrew Tate în școală. Li s-a spus că a vorbi despre el îl promovează” , a spus Cunningham.

Ea a spus că o complexitate suplimentară pentru școlile care încearcă să elimine misoginismul este faptul că mulți băieți spun că tații lor cred că Tate este grozav.

Un profesor de la o mică școală secundară rurală a declarat pentru Observer că, după ce a disciplinat un elev de sex masculin pentru că a folosit un limbaj explicit misogin la adresa colegelor de sex feminin și a explicat că școala are toleranță zero pentru acest tip de comportament, tatăl băiatului a venit să se plângă.

Profesorul a spus: „Tatăl a afirmat: „«Ei bine, este doar o glumă. Și fetelor le place» ” .

Deși arestarea lui Tate în România, în decembrie, l-a adus în lumina reflectoarelor media, James a spus că băieții din școli, inclusiv din a ei, îl urmăreau de cel puțin un an.

Cunningham a descris capacitatea lui Tate de a „ademeni” băieții tineri pentru a-l apăra și a-l susține pe rețelele sociale ca fiind „fără precedent” .

Citește și

Partea secretă și sacră a încoronării va fi ascunsă sub un paravan artizanal. Ce se va întâmpla în acele momente la ceremonie

STUDIU. Oamenii de știință spun că extratereștrii ne-ar putea contacta în 2029. Cum explică această posibilitate

Nici persoanele decedate nu sunt în siguranță în Pakistan. Cadavrele femeilor trebuie protejate pentru a nu fi violate