• Școlile vor fi redeschise, parțial, în 8 februarie
  • Consiliul Elevilor: Materialele igienico-sanitare din stocurile școlilor trebuie să fie verificate
  • Consiliul Elevilor: Sunt mult prea puține cabinete și cadre medicale

Consiliul Național al Elevilor atrage atenția că sunt prea puține cabinete și cadre medicale în școli, stocurile de măști trebuie verificate și sute de unități de învățământ nu au autorizație sanitară, în contextul redeschiderii școlilor.

Atragem atenția asupra mai multor aspecte care condiționează, în mod fundamental, redeschiderea în siguranță a unităților de învățământ:

  • materialele igienico-sanitare din stocurile școlilor trebuie să fie verificate, asigurându-se conformitatea acestora
  • la momentul de față, sunt mult prea puține cabinete și cadre medicale în unitățile de învățământ preuniversitar
  • sute de unități de învățământ nu au autorizație sanitară de funcționare”, conform Consiliului Elevilor

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că școlile se vor redeschide din 8 februarie, odată cu cel de-al doilea semestrul al doilea. Elevii și preșcolarii vor merge la cursuri în funcție de rata de infectare din localitate, pe trei scenarii.

Recomandări

CA ÎNTRE PRIME DOAMNE
EFECTUL „SWIFT” BATE JOCURILE OLIMPICE
ANGELINA JOLIE, ACUZATĂ CĂ I-A ÎNDEPĂRTAT PE COPII DE BRAD PITT
PROTESTE LA EUROVISION
GRETA THUNBERG SE ALĂTURĂ PROTESTELOR
ZELENSKI DEMITE PE BANDĂ RULANTĂ