• Arnold Schwarzenegger a declarat că a „încheiat” cu franciza „Terminator”.
  • „Seria nu s-a terminat. Eu am terminat-o”, a declarat el pentru The Hollywood Reporter.
  • Actorul este de părere că recentele continuări ale seriei de filme „nu au fost bine scrise”.

Arnold Schwarzenegger spune că a venit timpul să se retragă definitiv din franciza care l-a consacrat și transformat într-un star al box office-ului în anii 1980, scrie Insider. Într-un interviu recent acordat publicației The Hollywood Reporter, Schwarzenegger, în vârstă de 75 de ani, a anunțat că s-a „plictisit” să îl interpreteze pe T-800.

„Franciza nu s-a terminat. Eu am terminat”, a declarat el. „Am primit mesajul și este clar că lumea vrea să vadă mai departe o temă diferită când vine vorba de « Terminator ». Franciza, a cărei acțiune este plasată într-o lume aflată în pragul apocalipsei roboților, a trecut prin clipe dificile în box office. Apogeul a fost atins cu „Terminator 2: Judgement Day” din 1991, în care regizorul James Cameron a realizat un film mai bun decât originalul său.

De atunci, continuările filmelor au fost mai puțin apreciate. „Terminator 3: Rise of the Machines” (2003), „Terminator Salvation” (2009), „Terminator Genisys” (2015) și „Terminator: Dark Fate” (2019), toate au primit reacții mixte din partea criticilor și au avut încasări slabe. „Cineva trebuie să vină cu o idee grozavă”, a spus Schwarzenegger. „ « The Terminator » a fost în mare parte responsabil pentru succesul meu, așa că întotdeauna l-aș privi cu mare drag. Primele trei filme au fost grozave. La numărul patru nu am jucat pentru că eram guvernator. Apoi, cinci și șase nu au încheiat afacerea în ceea ce mă privește. Știam asta dinainte, pentru că pur și simplu nu au fost bine scrise”.

Recomandări

ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
EUROPA ÎNVINGE CRIZA ENERGETICĂ
PRĂBUȘIREA PODULUI DIN BALTIMORE
CILLIAN MURPHY A DEVENIT VEGAN
GOSLING ÎȘI FACE COMPANIE DE PRODUCȚIE

În 2017, Schwarzenegger a povestit pentru Insider de ce îi place atât de mult rolul care l-a făcut celebru. „Cred că T-800 este un personaj cu adevărat interesant, care a fost dezvoltat cu o abilitate extraordinară”, a spus el. „Este o mașină, poate fi distructiv, poate face lucruri pe care ființa umană nu le poate face, dar în același timp, când apar tehnologii mai noi, personajul devine brusc vulnerabil și asta îl face și mai interesant”.

Personajul cu una dintre cele mai bune replici din toate timpurile, „Mă voi întoarce!” părăsește scena filmului. Viitoarea serie ar putea face tranziția de la film la animație. Variety a raportat în 2021 că Netflix dezvoltă un serial anime „Terminator”.

Citește și: