„Alt miracol în analele istoriei“. China şi-a anunţat victoria în eliminarea sărăciei absolute

China şi-a anunţat victoria în eliminarea sărăciei absolute

China şi-a anunţat victoria în eliminarea sărăciei absolute

Preşedintele Xi Jinping a oferit joi premii şi certificate celor care au contribuit la reducerea sărăciei din China.

Se aşteaptă ca aceasta să declare o societate moderată prosperă din toate punctele de vedere la mijlocul acestui an, ceea ce înseamnă că ţara şi-a atins primul obiectiv centenar în 2021, potrivit Global Times.

În 2049, China îşi va atinge cel de-al doilea obiectiv centenar de a construi „o ţară socialistă modernă, prosperă, puternică, democratică, avansată cultural şi armonioasă”.

Un total de 1.981 de persoane şi 1.501 de unităţi colective au fost premiate la conferinţă pentru ajutorul oferit în lupta pentru eliminarea sărăciei extreme.

Xi a spus că sarcina grea de a elimina sărăcia absolută a creat un „alt miracol în analele istoriei”. China nu va uita de acei oameni care şi-au sacrificat viaţa în timp ce luptau în prima linie a bătăliei Chinei împotriva sărăciei, a spus preşedintele Xi, care a adăugat că ei reprezintă aspiraţia şi misiunea iniţială a membrilor PCC.

Conform acestuia, în timp ce inegalitatea dintre bogaţi şi săraci din unele ţări continuă să se extindă, China şi-a atins obiectivul de reducere a sărăciei înainte de programul ONU. China a oferit sprijin şi altor ţări în curs de dezvoltare, contribuind la cauza globală a reducerii sărăciei.

Exit mobile version