Guvernul a aprobat, miercuri, proiectul de lege care prevede creşterea opţională a vârstei de pensionare la 70 de ani şi interzicerea cumulului de pensie cu salariul la stat, a anunțat premierul Forin Cîțu, respingând criticile Consiliului Legislativ.
„În şedinţa de guvern de astăzi (miercuri n.r.) am adoptat proiectul de lege privind unele măsuri pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare”, a anunțat Florin Cîţu.
Este un proiect de lege care merge în Parlament în procedură de urgenţă.
„Este proiectul de lege care elimină cumulul de pensie cu salariul la stat şi prevede creşterea opţională a vârstei de pensionare la 70 de ani”, adaugă premierul.
El mai spune că avizul de la Consiliul Legislativ este opţional.
„Vom merge în Parlament, care este forul legislativ şi acolo sunt sigur că proiectul va putea fi îmbunătăţit, deşi eu cred că această formă este cea corectă”, conchide Cîţu