• Amenințările care vin din Rusia lui Vladimir Putin mobilizează civilii din Suedia, care se înscriu masiv la cursuri de pregătire militară.
  • Guvernul face investiții majore pentru a pregăti armata în fața unei posibile confruntări.
  • Antrenamentele se desfășoară în condiții de temperaturi scăzute, într-un cadru care îmbină teoria cu practica intensivă, de la manevrarea armamentului până la menținerea igienei facilităților.

Amenințările care vin din Rusia lui Vladimir Putin mobilizează civilii din Suedia, care se înscriu masiv la cursuri de pregătire militară. Totodată, guvernul face investiții majore pentru a pregăti armata în fața unei posibile confruntări.

Noii voluntari, precum Max Grimborg, un civil dornic să obțină cunoștințe tactice de apărare, formează Garda Națională a Suediei. El are 23 de ani și spune ca a decis sa se înroleze în ziua în care Rusia a început sa bombardeze Kievul.

Peste 29.000 de suedezi s-au înscris în ultimele 24 de luni pentru a deveni rezerviști, marcând o creștere de 700% față de anul anterior. Antrenamentele se desfășoară în condiții de temperaturi scăzute, într-un cadru care îmbină teoria cu practica intensivă, de la manevrarea armamentului până la menținerea igienei facilităților. Ei participă la programe de formare exigente care includ nu doar pregătire militară, dar și educarea cu privire la noua realitate geopolitică a Suediei ca membru NATO.

Recomandări

CUM PUTEA FI EVITAT RĂZBOIUL RUSO-UCRAINEAN?
TRUMP ȘI ORBAN VOR SĂ FACĂ ALIANȚĂ
TAYLOR ȘI TRAVIS, SURPRINȘI ÎN LAS VEGAS STRIP
CE SPUNE MAȘINA TA DESPRE TINE?
CUM S-AU CUNOSCUT WILLIAM ȘI KATE?
RAY CHAN A MURIT LA 56 DE ANI

Strategia aplicată de Suedia: creșterea numărului de rezerviști

Strategia amplificată de apărare a Suediei se axează pe creșterea numărului de rezerviști și reactivarea serviciului militar obligatoriu, încă de acum 7 ani. Există și un nou Minister de Apărare Civilă, care trebuie să întărească reziliența populației în fața amenințărilor hibride, cum ar fi cyber-atacurile. Guvernul suedez își propune să asigure o rezistență eficientă în fața oricăror agresori. Acest efort este susținut și de un angajament de a crește bugetul de apărare cu 30%, ajungând la 2% din PIB, conform standardelor NATO.

Există un sprijin larg răspândit, cu 81% dintre suedezi aprobând creșterea cheltuielilor militare. Pe de altă parte, există preocupări legate de posibilele consecințe ale escaladării tensiunilor militare.

Guvernul suedez insistă pe necesitatea pregătirii naționale pentru autoapărare și remarcă o disponibilitate impresionantă a populației de a lupta pentru țară”, cu un procent impresionant de 65% dintre suedezi dispuși să se implice în apărarea națională, depășind cu mult media europeană. Din păcate, garnizoanele care formează civili nu mai fac față la numărul mare de solicitări și armata are nevoie de mai mulți instructori.

Citește și