• S-au tras focuri de armă în staţiunea balneară Dassia de pe insula Corfu. Cel puţin două persoane au murit în urma incidentului.
  • Ulterior, atacatorul s-ar fi împuşcat în propria locuinţă.

Duminică, au răsunat focuri de armă în staţiunea balneară Dassia de pe insula Corfu. Alarmaţi de zgomotul împuşcăturilor, locatarii aflaţi în apropiere au apelat numărul de urgenţă şi au chemat în ajutor Poliţia, relatează Mediafax.

Potrivit unor martori citaţi de publicaţia enimerosi.com, cele două victime nu erau turişti, ci un cuplu francez stabilit pe insulă.

Atacatorul ar fi fugit de la faţa locului. Ajuns în propria locuinţă, acesta s-ar fi împuşcat. În momentul de faţă nu se cunosc detalii despre starea acestuia.

Poliţia desfăşoară o anchetă. Cei doi, deşi de origine greacă, ar fi trăit ani de zile pe teritoriu francez.

Se pare că la mijloc ar fi fost o dispută financiară între atacator şi femeia ucisă.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT