- Mii de oameni au manifestat în Germania împotriva noilor restricții.
- Antivacciniştii au devenit din ce în ce mai nemulţumiţi de reglementările impuse de guvern.
- „Spuneți NU vaccinării obligatorii!”, a fost scris pe pancarte.
Mii de oameni au manifestat împotriva restricțiilor în câteva oraşe germane, inclusiv Hamburg, Karlsruhe, Frankfurt, Freiburg şi Düsseldorf. Antivacciniştii au devenit din ce în ce mai nemulţumiţi de reglementările impuse de guvern. Aceștia se opun de asemenea unei posibile introduceri a vaccinării obligatorii de anul viitor.
„Spuneţi NU vaccinării obligatorii!”, a fost scris pe pancarte, precum şi „Jos Mâinile de pe Copiii Noştri”. În oraşul Düsseldorf a protestat mişcarea Alianţa „Dusseldorf ia atitudine”, iar în Osnabrück, Saxonia Inferioară, aproape 2.000 de persoane au manifestat sub sloganul „Drepturile fundamentale nu sunt negociabile”, potrivit poliţiei.
Vaccinarea copiilor începe în Germania, părinţii sunt împărţiţi în legătură cu acest subiect.
Instituţiile din oraşul Greiz din statul central Turingia au lansat apeluri comune pentru coeziune socială şi respect în faţa protestelor în curs. Sâmbătă trecută, 14 poliţişti au fost răniţi în timpul protestelor din Greiz.
Între timp, oficialii de la Berlin au interzis o demonstraţie care a avut 2.000 de protestatari înregistraţi, invocând faptul că protestele încalcă regulile pandemice, cum ar fi obligaţia de a purta mască şi de a păstra distanţa socială. Cu toate acestea, protestatarii s-au adunat de multe ori în ciuda interdicţiilor poliţiei.
Poliţia din statul Saxonia din estul Germaniei a interzis adunările organizate de Querdenker sau grupul „gânditorilor laterali”.
Germania are o rată de vaccinare relativ scăzută, cu doar 70% din populaţia totală inoculată împotriva virusului. Peste 6,76 milioane de cazuri şi 108.000 de decese au fost raportate de la începutul pandemiei.