- Fosta primă doamnă a prezentat care ar fi planurile sale în cazul în care s-ar întoarce la Casa Albă.
- Melania susține pe deplin candidatura fostului președinte.
- Declarațiile Melaniei Trump vin în contextul în care soțul ei este implicat în mai multe bătălii juridice.
Fosta primă doamnă Melania Trump a declarat pentru Fox News Digital că susține pe deplin candidatura fostului președinte Donald Trump la Casa Albă în 2024, în timp ce acesta se confruntă cu acuzații legate de plăți de bani pentru tăcere și cu un proces civil privind un presupus viol.
Aceasta a spus că: „El are sprijinul meu și așteptăm cu nerăbdare să restabilim speranța pentru viitor și să conducem America cu dragoste și putere”, scrie INDEPENDENT.
Doamna Trump i-a spus gazdei Pete Hegseth că, dacă ar avea „privilegiul” de a fi din nou prima doamnă, s-ar concentra pe dezvoltarea copiilor și s-ar asigura că aceștia au „sprijinul și resursele de care au nevoie pentru a-și atinge potențialul maxim”.
„Soțul meu a obținut un succes extraordinar în prima sa administrație, iar el ne poate conduce din nou spre măreție și prosperitate”, a declarat ea.
Acuzațiile la adresa lui Donald Trump
Cuvintele Melaniei Trump vin în contextul în care soțul ei este implicat în mai multe bătălii juridice. Fostul președinte a pledat luna trecută nevinovat la mai multe acuzații privind plățile de bani pentru tăcere către actrița de filme pentru adulți Stormy Daniels, cu care ar fi avut o aventură în timp ce soția sa era însărcinată cu fiul cuplului, Barron Trump, care are acum 17 ani.
După punerea sub acuzare, Trump a ținut un discurs sfidător în care l-a criticat pe procurorul Alvin Bragg, însă dna Trump nu a fost prezentă în timpul discursului.
Mai mult de-atât, luni, avocații scriitoarei E Jean Carroll și-au prezentat pledoariile finale într-un proces de defăimare. Dna Carroll l-a acuzat pe dl Trump că a violat-o într-un magazin din New York în anii 1990, lucru pe care dl Trump l-a negat vehement. La rândul său, doamna Carroll l-a dat în judecată pentru defăimare.
Însă Melania nu a părut descurajată de aceste acuzații în interviul acordat Fox, concentrându-se în schimb pe planurile sale în cazul în care ar trebui să își reia rolul de primă doamnă.
Ctește și
Loviturile Israelului în Gaza au ucis militanți de top și 10 civili
VDIEO. Interpretare emoționantă a Aliciei Keys cu Orchestra Women of Color pentru „Queen Charlotte”
China arestează un bărbat pentru „utilizarea abuzivă” a ChatGPT