- A fost publicată OUG pentru creşterea salariilor profesorilor, prin care se va acorda o creştere medie de peste 25% a salariilor pentru personalul didactic din învăţământul preuniversitar.
- Suma prevăzută în textul ordonanţei asigură, începând cu 1 iunie, o creştere medie, pentru personalul didactic, de peste 25% faţă de nivelul salariilor din luna mai 2023.
- Majorările salariale vor fi suportate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei.
Ordonanţa de Urgenţă pentru stabilirea noilor măsuri anunțate de guvern privind salarizarea personalului din sistemul naţional de învăţământ de stat a fost publicată duminică pe site-ul Ministerului Muncii, dar creșterea salariului de la 1 ianuarie 2024, cerută de profesori, nu este în proiectul de OUG lansat în transparență decizională, ci tot în nota de fundamentare a acestuia.
Reprezentanții profesorilor s-au întâlnit duminică, 11 iunie, cu premierul Nicolae Ciucă, la Palatul Victoria, de la ora 9.00. Liderii sindicali au anunțat că vor oferi luni un răspuns final privind ultima ofertă a guvernului, întrucât profesorii vor să consulte documentul actului normativ.
Față de precedenta ordonanță de urgență, nr. 53 din 2023, majorarea promisă de 25% reprezintă, de fapt, 300 de lei brut pentru toate cadrele didactice și auxiliare.
„(…) În urma negocierilor guvern-federații sindicale, s-a convenit asupra faptului că noua lege a salarizării va avea la bază principiul potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat cunoscut și care reprezintă 23% din maximumul grilei de salarizare din sistemul public, iar creșterea salarială pe noua grilă se va face etapizat, prima tranșă de la 1.01.2024 fiind de 50% din creșterea salarială prevăzută de noua lege a salarizării” , scrie în nota de fundamentare a proiectului de ordonanță de urgență publicat duminică.
Aceeași notă de fundamentare prevede că, începând cu data de 1 iunie 2023, se majorează salariile de bază:
- „personalului didactic și personalului didactic auxiliar din cadrul unităților de învățământ preuniversitar și instituțiilor de învățământ superior cu suma 1.300 de lei brut pe fiecare funcție”;
- „personalului didactic auxiliar din cadrul bibliotecilor universitare, precum și pentru celelalte categorii de funcții cuprinse în anexele la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare și care au calitatea de personal didactic auxiliar, conform Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare și desfășoară activitatea în sistemul național de învățământ, cu suma de 1.300 de lei fiecare”;
- „personalului nedidactic din cadrul unităților de învățământ preuniversitar și instituțiilor de învățământ superior cu suma 400 de lei brut pe fiecare funcție. Această sumă se acordă și pentru personalul nedidactic încadrat la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, având în vedere faptul că pentru unele categorii de funcții, grila aflată în plată este sub nivelul salariului de bază minim aflat în plată, fiind necesar ca de această sumă, de 400 de lei, să beneficieze și aceasta categorie de personal”.
Majorările salariale vor fi suportate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei.
Liderii sindicali au declarat că greva continuă în toate școlile și vor da răspunsul profesorilor mâine, la ora 10, după ce vor consulta textul proiectului de ordonanță.
Citește și
VIDEO. Lana Del Rey își ajută tatăl în debutul muzical. Care este povestea lui Rob Grant