- Papa Francisc împlineşte luni 10 ani în fruntea Bisericii Catolice.
- Pentru prima dată, Bergoglio indică un motiv concret care l-ar determina să demisioneze.
- De 10 ani, de când a fost ales de cardinali, la 13 martie 2013, nu mai locuieşte la Buenos Aires şi şi-a schimbat total obiceiurile, stilul de viaţă.
Epuizarea psiho-fizică de a nu se mai concentra l-ar putea determina pe Francisc să demisioneze. După ce Benedict al XVI-lea a deschis uşa demisiei în 2013, Francisc a repetat mereu că aceasta rămâne o posibilitate deschisă, dar că în acest moment nu o ia în considerare.
Advertisment
„Se guvernează cu capul şi nu cu genunchii”, a precizat el cu ceva timp în urmă, referindu-se la dificultăţile de mers care, la 86 de ani, l-au obligat să folosească un scaun cu rotile.
Recent, însă, a fost întrebat la postul de televiziune elveţian RSI, ce l-ar determina să demisioneze. Şi, pentru prima dată, Bergoglio indică un motiv concret: „O oboseală care nu te face să vezi lucrurile clar. O lipsă de claritate, de a şti să evaluezi situaţiile. Chiar şi problema fizică, poate fi. Cu privire la acest lucru cer întotdeauna şi urmez sfaturi. Cum merg lucrurile? Vi se pare că trebuie să … oamenilor care mă cunosc, chiar şi unor cardinali inteligenţi. Şi ei îmi spun adevărul: lucrurile merg bine. Dar strigaţi la timp„.
Recomandări
Papa Bergoglio recunoaşte că i-a fost greu să folosească scaunul cu rotile, să îl introducă în călătoriile în jurul lumii sau în timpul audienţelor de la Vatican, prezentându-se ca fiind fragil şi având nevoie de ajutor: „Mi-a fost puţin ruşine”.
De asemenea, el recunoaşte că se simte slăbit. Vârsta avansează, angajamentele îl epuizează şi continuă să fie presante în fiecare zi: „Sunt bătrân. Am mai puţină rezistenţă fizică, accidentarea la genunchi a fost o umilinţă fizică, deşi acum se vindecă bine”.
Din când în când, este aproape inevitabil, se gândeşte şi el la moarte, dar spune că îi este destul de greu să îşi imagineze ora adevărului, trecerea. „Viaţa de apoi nu mi-o pot imagina. Nu ştiu cum va fi. O rog doar pe Fecioara Maria să fie cu mine”.
De 10 ani, de când a fost ales de cardinali, la 13 martie 2013, nu mai locuieşte la Buenos Aires şi şi-a schimbat total obiceiurile, stilul de viaţă. Îi lipseşte „mersul pe jos, mersul pe stradă. Obişnuiam să merg mult pe jos. Obişnuiam să folosesc metroul, autobuzul, mereu cu oameni”.
În timpul unei conversaţii cu preoţii, în primii ani ai pontificatului său, le-a mărturisit că simţea nevoia să iasă la o pizza cu prietenii, să treacă neobservat. Evident, pentru Papă este de neconceput, deşi din când în când, incognito, Bergoglio, însoţit de o escortă, îşi permite câteva vizite la unii prieteni sau la unele întâlniri externe, scrie Il Messaggero.
Partenerii noștri