• ÎPS Teofan, a transmis, duminică, un mesaj pentru pacienții care au suferit sau încă suferă
  • Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a transmis că e alături și de cei care și-au pierdut persoane dragi în incendiul din secția ATI

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, ÎPS Teofan, a transmis, duminică, un mesaj de solidaritate cu pacienții care au suferit sau încă suferă și cu cei care și-au pierdut persoane dragi în incendiul din secția ATI a Spitalului Județean din Piatra Neamț.

Cu nespusă durere am primit vestea că incendiul din seara zilei de 14 noiembrie 2020 de la Spitalul Județean din Piatra Neamț a curmat viaţa pământeană a zece persoane și a rănit grav alte șapte persoane. În aceste clipe de mare încercare suntem, cu toată ființa noastră, alături de cei ce au suferit sau încă suferă”, transmite Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, ÎPS Teofan.

Mitropolitul a transmis către toți preoții și credincioșii din Arhiepiscopia Iașilor îndemnul de a se ruga pentru cei care și-au pierdut viața și pentru vindecarea celor rămași în viață.

Recomandări

CE SE ALEGE DE AMERICA?
SECURITATE LA COTE MAXIME
CE SE ALEGE DE AMERICA?
CINE VA FI PREȘEDINTE?
GÂNDURILE LUI CRISTOIU
GÂNDURILE LUI CRISTOIU

Am transmis către toți preoții și credincioșii din Arhiepiscopia Iașilor îndemnul de a se ruga pentru odihna sufletelor celor ce au trecut la cele veșnice și pentru vindecarea celor ce încă sunt în viață după acest tragic eveniment. De asemenea, ne rugăm și pentru ca Dumnezeu să mângâie și să întărească pe toți cei din familiile acestora, binecuvântând pe toți medicii și pe tot personalul medical care se luptă pentru vindecarea celor atinși de incendiu și care sunt în viață”, spune ÎPS Teofan.

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei spune că în aceste momente grele este nevoie de solidaritate și de întrajutorare.