• România va achiziţiona 54 de tancuri Abrams M1A2 şi 12 derivate din stocurile armatei SUA.
  • Costurile nu sunt precizate, dar conform documentului depăşesc suma de 100 milioane de euro.
  • România urmează astfel Polonia ce a anunţat achiţia a peste 200 de tancuri Abrams.

Minsiterul Apărării Naționale a trimis Parlamentului pentru aprobare cererea oficială pentru cumpărarea a 54 de tancuri Abrams din SUA. Dat fiind că e vorba despre o achiziție de peste 100 milioane euro, ea trebuie aprobată de Parlament, scrie Mediafax.

Ministerul Apărării nu a menționat suma aproximativă a tranzacției. Cele 54 de tancuri Abrams modernizate în varianta M1A2, plus 12 derivate, sunt aflate în uzul armatei SUA, potrivit documentului. Tranzacția va include muniția și simulatoarele de instruire. Programul de achiziție ar urma să înceapă în acest an.

La începutul lunii martie, Generalul-locotenent Teodor Incicaş, şeful Direcţiei Generale de Armamente din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, a vorbit, într-un episod al podcastului realizat de Observatorul Militar, despre programele de înzestrare ale Armatei României şi elementele care îngreunează achiziţionarea anumitor echipamente militare.

Recomandări

CINE VA PRELUA ȘEFIA C.E.
NOU COD PENTRU SCHENGEN
NE LIPSEȘTE EDUCAȚIA FINANCIARĂ?
NE-A SALVAT VACCINUL?
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
O ROMÂNCĂ ARBITREAZĂ LA UEFA

Cum foarte multe dintre criticile aduse Armatei României se referă la durata lungă de la exprimarea intenţiei de a achiziţiona anumite echipamente şi până la primirea acestora, generalul-locotenent Teodor Incicaş a vorbit în podcastul Observatorului Militar despre cum se desfăşoară întregul proces de achiziţie: „Prin programe de înzestrare, ne referim la progamele care au în vedere înzestrarea Armatei României cu acele echipamente care sunt de o importanţă deosebită pentru Armată şi care parcurg o anumită etapizare specifică pentru intrarea în înzestrare. Nu se referă numai la achiziţie. Încep cu nevoia misiunii, care exprimă nevoia pe care o are o anumită categorie de forţă vizavi de acel echipament şi care este aprobată în consiliul de supraveghere a cerinţelor, organism stabilit prin legea 346/2006 pentru funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale. De asemenea, se fundamentează prin realizarea unui studiu amplu în ceea ce priveştşe nu numai existenţa pe piaţă a unui anumit tip de echipamente, ci şi în coordonare cu o analiză care se referă la performanţele acestora şi, în acelaşi timp, se realizează documentul cu cerinţele operaţionale, de asemenea aprobat de consiliu, urmând ca, ulterior, în consiliul de achiziţie, să se aprobe strategia de înzestrare. În ceea ce priveşte programele care au o valoare mai mare de 100 de milioane de euro, în conformitate cu ordonanţa 114/2011 privind achiziţiile din domeniul apărării, trebuie să avem aprobarea prealabilă a Parlamentului, adică aprobarea celor două comisii de apărare reunite, iar acesta este un demers mai amplu. Acesta constă în transmiterea prim-ministrului României a intenţiei de achiziţionare a acestor echipamente, apoi acesta semnează un memorandum de aprobare şi, pe baza acestuia, ministrul apărării cere aprobarea Parlamentului”, relatează Monitorul Apărării.

Tancurile Abrams sunt cunoscute pentru puterea lor de foc, protecţia excelentă şi capacitatea de a se deplasa rapid pe teren variat. Ele sunt echipate cu un tun de 120 de mm, precum şi cu mitraliere şi alte arme. Sunt, de asemenea, protejate de blindaj compus şi sunt capabile să se deplaseze la viteze de peste 60 km/h. Tancurile Abrams au fost vândute şi altor ţări precum Polonia, Egipt, Arabia Saudită, Australia.

Citește și: