• Președintele Volodimir Zelenski spune că Ucraina dorește să stabilească toate faptele legate de racheta care a aterizat marți în Polonia.
  • Zelenski a declarat că a vorbit cu președintele polonez Andrzej Duda și și-a exprimat condoleanțele pentru moartea a doi cetățeni polonezi.
  • Zelenski a declarat că miercuri a fost o zi lungă și grea”, după atacul de raiduri rusești cu rachete asupra unor obiective de infrastructură de marți.

UPDATE ORA 24:00

AIEA cere Rusiei să „înceteze toate acțiunile” la instalațiile nucleare ucrainene

Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a adoptat în joi seară o a treia rezoluție prin care cere Rusiei să „înceteze imediat toate acțiunile” la instalațiile nucleare ucrainene, scrie Reuters.

Organismul de supraveghere nucleară din cadrul ONU a precizat că 24 de țări au votat în favoarea rezoluției, două împotrivă, șapte s-au abținut, iar alte două state au fost absente de la vot.

Recomandări

ȘTII UNDE AU ERUPT VULCANII?
UNDE FACI REVELIONUL?
A MURIT BELA KAROLYI
BIDEN AJUNGE ÎN AMAZON
CE E SLEEPMAXXING?
RUSIA ATACĂ

Textul prezentat de Canada și Finlanda pentru votul de joi și consultat de Reuters menționează centrala nucleară Zaporojie, la fel ca și rezoluția anterioară adoptată în septembrie.

Temerile legate de siturile nucleare din Ucraina au crescut consdierabil de când a izbucnit războiul din Ucraina, în februarie.

Obuzele și rachtele au căzut de mai multe ori în apropierea centralei nucleare Zaporojie – cea mai mare din Europa -, Rusia și Ucraina acuzându-se reciproc de efectuarea atacurilor.

Central de la Zaporojie se află sub controlul trupelor ruse de mai multe luni, deși continuă să fie operată de angajați ucraineni.

UPDATE ORA 23:00

Guvernul polonez: „Nu există niciun indiciu” că Polonia are de-a face cu o amenințare directă

Nu există „niciun indiciu” că Polonia se confruntă cu o amenințare directă, a declarat joi purtătorul de cuvânt al guvernului de la Varșovia, Piotr Muller, despre incidentul de marți, soldat cu doi morți, când o rachetă a aterizat în satul polonez Przewodow aflat în apropierea graniței cu Ucraina, scrie CNN.

Pe baza materialelor care au fost adunate de echipele de experți, „motivul acestui eveniment au fost acțiunile defensive ale Ucrainei împotriva acțiunilor ofensive ale Rusiei. Nu există niciun indiciu că avem de-a face cu o amenințare directă la adresa țării noastre” , a adăugat el.

„În momentul de față, știm că, pe 15 noiembrie, Rusia, care a efectuat un atac masiv cu rachete pe teritoriul Ucrainei, a dus la o situație în care forțele antiaeriene ucrainene au fost nevoite să ia măsuri defensive” , a precizat reprezentantul guvernului polonez.

Oficialii ucraineni au anunțat joi că anchetatorii lor au obținut acces la locul exploziei.

Președintele polonez Andrzej Duda a declarat anterior în cursul zilei că anchetatorilor ucraineni li se va permite să observe ancheta, „dar când vine vorba de participarea la proceduri și de accesul la documente și informații, este nevoie de motive specifice din tratat, motive specifice în domeniul dreptului internațional și al acordurilor internaționale” .

UPDATE ORA 22:00

Kuleba confirmă că experții ucraineni se află deja în Polonia pentru a investiga locul unde a căzut racheta

Ministrul ucrainean de externe, Dmytro Kuleba, a anunțat joi că experții ucraineni se află deja în Polonia pentru a investiga locul în care o rachetă a ucis marți două persoane, scrie Al Jazeera.

Ucraina și Polonia „vor coopera în mod constructiv și deschis” în ceea ce privește investigația, a precizat Kuleba, într-un mesaj publicat pe Twitter, adăugând că se așteaptă ca anchetatorii să obțină rapid acces la situl din sud-estul Poloniei.

UPDATE ORA 21:00

Rusia nu-i va extrăda pe cetățenii condamnați la închisoare pe viață în cazul MH17

Rusia afirmă că nu-și va extrăda cetățenii care au fost condamnați în contumacie de un tribunal olandez la închisoare pe viață, scrie, potrivit CNN.

„Decizia instanței nu creează consecințe juridice pentru noi”, a relatat TASS, citându-l pe Andrei Klishas, președintele comitetului Consiliului Federației pentru legislație constituțională.

„În general, noi nu extrădăm cetățeni ruși către alte state în nicio circumstanță” , a precizat Klishas. Anunțul vine după ce un tribunal olandez a condamnat trei bărbați – foștii ofițeri de informații ruși Igor Girkin și Serghei Dubinskiy, precum și Leonid Kharchenko, un lider separatist ucrainean – la închisoare pe viață pentru rolul acestora în doborârea în 2014 a zborului MH17 al Malaysian Airlines, în urma căruia au murit toate cele 298 de persoane aflate la bord.

Cei trei bărbați au refuzat să ia parte la proces și au fost judecați în absență, ceea ce înseamnă că este foarte puțin probabil ca ei să execute aceste sentințe.

UPDATE ORA 20:00

Armata ucraineană: Rusia își consolidează pozițiile defensive pe malul estic al Hersonului

Forțele ruse continuă să echipeze „granițele defensive” de pe malul estic al râului Nipru, precum și să-și regrupeze unitățile, a anunțat joi armata ucraineană, potrivit CNN.

Rusia „continuă să ofere sprijin logistic unităților din regiunea Herson, căutând modalități sigure de a furniza echipamente, arme și provizii” , a transmis Comandamentul Operațional Sud al Ucrainei, într-un comunicat.

Forțele ruse s-au retras pe malul estic săptămâna trecută, dar bombardamentele ucrainene asupra zonei au continuat.

După ce au fost vizate pozițiile rușilor din jurul Kahovka, „măsurile de filtrare împotriva populației locale au fost intensificate.Chiar în orașul Kahovka, invadatorii ruși exploatează instalațiile de infrastructură și distrug turnurile de telefonie mobilă”, a mai susținut comandamentul Sud.

Bombardamentele rusești au continuat împotriva comunităților aflate mai la nord, dincolo de râu, inclusiv Mîrivka, Marhaneț și Nikopol, în regiunea Dnipropetrovsk, se mai arată în comunicat.

Comandamentul a precizat și că Rusia „a crescut numărul de portavioane cu rachete de croazieră în cadrul grupării navale din Marea Neagră. În prezent, există 3 dintre ele, dintre care una este subacvatică. Ele sunt pregătite pentru o salvă cu două duzini de rachete Kalibr” .

UPDATE ORA 19:00

Kadîrov, pus de SBU pe lista persoanelor căutate

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU, principala agenție ucraineană de informații) l-a plasat pe liderul autoritar al Ceceniei, Ramzan Kadîrov, cunoscut drept unul dintre cei mai apropiați aliați ai președintelui Vladimir Putin, pe lista persoanelor căutate, potrivit unei actualizări publicate pe site-ul Ministerului ucrainean de Interne.

Kadîrov figurează pe site ca fiind „o persoană care se ascunde de autoritățile de anchetă preliminară” , potrivit The Insider.

El este căutat în legătură cu un dosar penal inițiat în temeiul articolelor privind „violarea integrității teritoriale a Ucrainei” și „declanșarea unui război”. În temeiul acestor articole, Kadîrov riscă o pedeapsă cu închisoarea pe o perioadă de la 7 la 15 ani.


Doi ruși și un ucrainean, găsiți vinovați de doborârea avionului MH17 din Ucraina, în 2014

Un tribunal olandez a stabilit că trei bărbați sunt vinovați de uciderea celor 298 de persoane aflate la bordul zborului MH17, care a fost doborât de o rachetă sol-aer rusă când survola estul Ucrainei, acum opt ani.

Potrivit instanței, Rusia deținea controlul general asupra forțelor separatiste din estul Ucrainei în momentul în care aeronava a fost doborâtă. Cetăţenii ruşi Igor Ghirkin şi Serghei Dubinski şi ucraineanul Leonid Harchenko au fost găsiţi vinovaţi de instanţă. Rusul Oleg Pulatov a fost achitat.

În 2014, toți erau luptători în mișcarea separatistă pro-rusă din autointitulata Republică Populară Donețk. Niciunul dintre bărbați nu s-a prezentat în instanță și doar Pulatov a ales să fie reprezentat de avocați.

UPDATE ORA 18:00

Kremlinul spune că va continua războiul indiferent de vreme

Invazia rusă în Ucraina, numită de Rusia ,,operațiune militară specială” , va continua indiferent de condițiile meteo, a declarat joi, 17 noiembrie, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în contextul în care în Ucraina a început să ningă și temperaturile au scăzut, potrivit CNN.

Întrebat în legătură cu milioanele de oameni care au rămas fără electricitate după loviturile masive asupra Ucrainei în această săptămână, în timp ce este de așteptat ca temperaturile să scadă în continuare, Peskov a răspuns: „Operațiunea militară specială continuă și continuarea ei nu depinde de condițiile climatice și meteorologice” .

Întrebat din nou de ce milioane de ucraineni suferă de frig și stau pe întuneric Peskov a vorbit despre ,,lipsa dorinței părții ucrainene de a rezolva problemele, de a participa la negocieri” .

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat, la începutul lunii octombrie, un decret prin care exclude posibilitatea de negociere cu omologul său rus Vladimir Putin.

Decretul a venit ca răspuns la anexarea de către Ucraina a celor patru regiuni ucrainene – Donețk, Luhansk, Herson și Zaporojie – anexare care a avut loc în urma unor referendumuri catalogate drept ,,o farsă” de Occident și care nu este recunoscută la nivel internațional.

UPDATE ORA 17:00

Un nou bilanț al victimelor atacului din Dnipro

Autoritățile din regiunea ucraineană Dnipropetrovsk au anunțat că 23 de persoane au fost rănite în atacurile cu rachete rusești de joi, 17 noiembrie, iar 15 sunt spitalizate, scrie CNN.

În urma loviturilor au fost avariate o întreprindere industrială, case, troleibuze și o stradă aglomerată, a declarat șeful diministrației militare regionale din Dnipropetrovsk, Valentin Reznichenko.

Rachetele au lovit ,,când oamenii erau deja pe străzi. Ei mergeau la muncă, își făceau treburile. Își trăiau viața obișnuită” , a mai precizat oficialul.

UPDATE ORA 16:00

Reacția Kremlinului după ce Zelenski a anunțat că a propus discuții publice cu Moscova

Kremlinul a acuzat joi Kievul că și-a schimbat de mai multe ori obiectivele cu privire la posibile discuții de pace, declarând că nu își poate imagina implicarea în negocieri publice cu Ucraina, relatează Reuters.

,,Mai întâi ei negociază, apoi refuză să negocieze, apoi adoptă o lege care interzice orice fel de negocieri, apoi spun că vor negocieri, dar publice” , a declarat joi, 17 noiembrie, purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov.

,,Este greu de imaginat negocieri publice în general… Nu există astfel de negocieri. Și cu atât mai mult, negocieri publice într-o asemenea măsură. Dar un lucru este clar – partea ucraineană nu dorește nicio negociere” , a mai spus Peskov.

Declarația lui Peskov vine după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că țările occidentale au trimis „semnale” că omologul său rus Vladimir Putin a căutat discuții directe cu Ucraina.

UPDATE ORA 15.00

Oleksiy Gromov, șef adjunct al Direcției Operaționale Principale a Statului Major General al Forțelor Armate Ucrainene, a declarat că în timpul atacului cu rachete de joi asupra Ucrainei, Rusia a folosit 16 rachete de croazieră. De asemenea, a atacat orașe ucrainene folosind drone.

UPDATE ORA 14.30

La locul prăbușirii rachetelor de la Przewodów, în Polonia, anchetatorii au strâns deja câteva dovezi care indică succesiunea evenimentelor, a declarat Jakub Kumoch, șeful Biroului pentru Afaceri Internaționale al președintelui polonez.

Potrivit acestuia, experții studiază epava rachetei, adâncimea craterului, calculează direcția din care a zburat și cantitatea de combustibil folosită. Două persoane au murit când o rachetă a lovit un sat polonez pe 15 noiembrie. Șeful Biroului Politic Internațional polonez a spus că totul indică faptul că a fost o rachetă trasă din apărarea aeriană a Ucrainei.

„Astăzi există o mulțime de dovezi că una dintre rachetele care trebuia să doboare racheta rusă nu a lovit ținta, sistemul de autodistrugere nu a funcționat, iar această rachetă, din păcate, a dus la o tragedie”, Kumoh. a spus TVN24. O echipă de anchetă polono-americană lucrează la locul prăbușirii rachetei. Kumoh a confirmat că și ucrainenii au cerut acces la anchetă.

„Dacă ambele părți sunt de acord și, din câte știu eu, nu există obiecții din partea americană, atunci un astfel de acces poate fi asigurat în viitorul apropiat”, a spus el. Kumoch a subliniat că nimeni nu acuză Ucraina că a lovit în mod deliberat teritoriul Poloniei.

„Rusia a bombardat Ucraina în acea zi, iar Rusia poartă întreaga responsabilitate pentru tot ce cade”, a spus el. Anterior, președintele Andrzej Duda a spus același lucru.

Nu există nicio indicație că acesta a fost un atac deliberat asupra Poloniei. Probabil a fost o rachetă S-300 de fabricație rusă. În acest moment, nu avem nicio dovadă că ar fi fost o rachetă trasă de partea rusă”, a declarat președintele Poloniei. spus. În același timp, partea ucraineană insistă că Rusia a lansat racheta.

„Nu am nicio îndoială că nu a fost racheta noastră sau atacul nostru cu rachetă”, a declarat miercuri președintele Volodymyr Zelensky reporterilor. El a adăugat că a fost informat despre acest lucru de către comandamentul Forțelor Armate ale Ucrainei și nu are sens ca el să nu aibă încredere în ei.

„Președintele Andrzej Duda în Przewodowo dorește să vadă personal scena și să se întâlnească cu experți; dorim ca administrația poloneză să clarifice toate circumstanțele în cooperare cu aliații noștri și prietenii ucraineni”, a subliniat șeful Biroului pentru Securitate Națională, Jacek Siewiera, pe Twitter.

UPDATE ORA 14.00

Liderii mondiali salută prelungirea acordului privind cerealele din Marea Neagră. Șeful ONU, António Guterres, a salutat acordul de prelungire a acordului privind cerealele din Marea Neagră.

Joi dimineața, ministrul ucrainean Oleksandr Kubrakov transmite, într-un tweet, că înţelegerea a fost convenită între secretarul general al ONU, Antonio Guterres, şi Zelenski. Kubrakov mai transmite faptul că Ucraina a făcut un apel oficial pentru a prelungi iniţiativa, care permite exportul de grâu şi îngrăşăminte ruseşti şi ucrainene prin Marea Neagră, pentru un an şi pentru a include portul Mykolaiv.

UPDATE ORA 13.00

Rușii au lovit instalația de gaz din estul Ucrainei – Naftogaz
Oleksiy Chernyshev, președintele Consiliului de administrație al Naftogaz Ukrainy, a declarat că, joi, Rusia a lansat un bombardament masiv al infrastructurii de producție de gaze Ukrgasdobycha din estul Ucrainei. Potrivit acestuia, mai multe obiecte au fost distruse, altele au fost avariate în diferite grade.

Serviciul de Stat de Urgență a stins incendiul provocat de bombardamente. Specialiştii din Ukrgasdobycha au ajuns la facilităţile avariate şi evaluează consecinţele şi amploarea atacului, precum şi stabilesc informaţii despre victime, a spus Chernyshev.

UPDATE ORA 12.00

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a confirmat joi că toate părțile au fost de acord să prelungească acordul ONU privind Grânele din Marea Neagră, menit să atenueze criza alimentară mondială, după ce Rusia a pus la îndoială continuarea participării sale la acord.

Apreciez acordul tuturor părților de a continua Inițiativa privind Cerealele din Marea Neagră pentru a facilita navigarea în siguranță a exportului de cereale, produse alimentare și îngrășăminte din Ucraina”, a declarat Guterres pe Twitter. Inițiativa demonstrează importanța diplomației discrete în găsirea de soluții multilaterale”.”

UPDATE ORA 11.00

Atunci când liderii mondiali prezenți la summitul Grupului celor 20 de la Bali, Indonezia, au emis o declarație comună de condamnare a războiului Rusiei din Ucraina, o frază cunoscută a ieșit în evidență din documentul de 1.186 de pagini.

Era de astăzi nu trebuie să fie a războiului”, se spune în declarație, reluând ceea ce premierul indian Narendra Modi i-a spus liderului rus Vladimir Putin în timpul unei întâlniri față în față în septembrie.

UPDATE ORA 10.00

Orașul central Dnipro și regiunea sudică Odesa au fost lovite joi de bombardamente rusești, au declarat oficialii ucraineni. Teroriștii ruși tocmai au bombardat orașul Dnipro”, a declarat pe Telegram Kyrylo Timoșenko, adjunctul șefului biroului președintelui ucrainean. Există mai multe lovituri la două obiecte de infrastructură”.

UPDATE ORA 09.00

Președintele american Joe Biden a răspuns joi la afirmația președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit căreia o rachetă ucraineană nu este responsabilă pentru explozia mortală produsă marți în Polonia.

Nu aceasta este dovada”, a declarat Biden reporterilor la Casa Albă, după ce s-a întors de la summitul G20 din Bali, Indonezia.

UPDATE ORA 08.00

Rusia a lansat marți cel mai mare val de atacuri cu rachete asupra orașelor ucrainene în mai bine de o lună, lăsând peste șapte milioane de oameni fără energie electrică.

Statele Unite au declarat că au încredere deplină în ancheta poloneză privind racheta care a ucis două persoane în apropiere de granița țării cu Ucraina.

UPDATE ORA 07.00

Polonia a declarat că investigațiile la locul unde a aterizat o rachetă vor continua să fie o operațiune comună cu Statele Unite.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut ca experților ucraineni să li se permită accesul.

UPDATE ORA 06.00

Președintele Statului Major al Forțelor Întrunite, generalul Mark Milley, a declarat că obiectivul ucrainenilor de „a-i da afară militar pe ruși din Ucraina în mod fizic este o sarcină foarte dificilă” și una care nu are șanse de a fi îndeplinită prea curând.

UPDATE ORA 05.00

Departamentul de Stat al SUA este la curent cu locul unde se află Brittney Griner, vedeta WNBA reținută, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt adjunct principal Vedant Patel.

Patel a declarat că știu locația lui Griner – care a fost transferată de la Moscova într-o colonie penală – prin intermediul avocaților și că în mod oficial, Federația Rusă nu a reușit încă să furnizeze nicio notificare oficială pentru o astfel de mutare a unui cetățean american, lucru față de care protestăm cu fermitate.

UPDATE ORA 04.00

Președintele Volodimir Zelenski spune că Ucraina dorește să stabilească toate faptele legate de racheta care a aterizat marți în Polonia, provocând moartea a două persoane.

Oficialii polonezi au indicat că este probabil ca o rachetă ucraineană, desfășurată de apărarea sa aeriană pe fondul valurilor de atacuri cu rachete rusești de marți, să fi aterizat în interiorul graniței sale.

UPDATE ORA 03.00

Ambasadorul polonez la NATO a declarat că responsabilitatea finală aparține Rusiei, în urma rachetei ucigașe care a căzut marți pe teritoriul polonez și care a făcut doi morți.

Într-o intervenție la CNN, ambasadorul Tomasz Szatkowski a declarat că incidentul nu s-ar fi întâmplat dacă Rusia nu ar fi atacat Ucraina și nu s-ar fi angajat în crime de război prin atacarea infrastructurii civile.

UPDATE ORA 02.00

Ambasadorul Ucrainei la ONU, Sergiy Kyslytsya, a declarat miercuri în fața Consiliului de Securitate al ONU că țara sa este pregătită să coopereze cu partea poloneză în ceea ce privește ancheta privind racheta care a ucis marți două persoane în Polonia.

UPDATE ORA 01.00

Purtătorul de cuvânt al Ministerului german al Apărării a declarat că Berlinul se va oferi să își trimită propriile avioane de război pentru a sprijini patrulările deasupra spațiului aerian polonez.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Președintele Volodimir Zelenski spune că Ucraina dorește să stabilească toate faptele legate de racheta care a aterizat marți în Polonia, provocând moartea a două persoane. Oficialii polonezi au indicat că este probabil ca o rachetă ucraineană, desfășurată de apărarea sa aeriană pe fondul valurilor de atacuri cu rachete rusești de marți, să fi aterizat în interiorul graniței sale.

Zelenski a declarat în discursul său video zilnic că clarificarea tuturor circumstanțelor privind modul în care agresiunea rusă a trecut granița poloneză” este acum o problemă care se află în fața Consiliului de Securitate al ONU.

Poziția ucraineană este foarte transparentă: dorim să stabilim toate detaliile, fiecare fapt. De aceea, avem nevoie ca experții noștri să se alăture activității anchetei internaționale și să aibă acces la toate datele de care dispun partenerii noștri și la locul exploziei.” Zelenski a declarat că a vorbit cu președintele polonez Andrzej Duda și și-a exprimat condoleanțele, dar a insistat asupra faptului că a fost vorba de „agresiunea rusă” care a provocat moartea a doi cetățeni polonezi, scrie CNN.

Zelenski a declarat că miercuri a fost o zi lungă și grea”, după atacul de raiduri rusești cu rachete asupra unor obiective de infrastructură de marți. Penele de curent de urgență și de stabilizare continuă în 18 regiuni și la Kiev. Este vorba de milioane de consumatori. Facem totul pentru a restabili energia electrică – atât generarea, cât și furnizarea”, a declarat el.

În ceea ce privește orașul Herson, eliberat recent, Zelenski a declarat că administrația sa face tot posibilul pentru a restabili serviciile cheie. „Farmaciile se redeschid în sfârșit în Herson, oficiul poștal și băncile funcționează, oamenii au acces la internet. Există deja 30 de puncte de distribuire a ajutorului umanitar”, a declarat președintele.