• Militari ai Forțelor Navale Române au descoperit noi fragmente dintr-o dronă similară celor folosite de armata rusă.
  • Echipaje ale Forțelor Navale Române, dislocate pentru misiuni de cercetare în zona localității Plauru, județul Tulcea, „au executat activități de căutare în aria de responsabilitate.
  • Forțele militare rămân în continuare în alertă și vor continua cercetările în zonele aflate în proximitatea locațiilor unde forțele ruse execută atacuri asupra infrastructurii portuare ucrainene.

UPDATE

Iohannis a reacționat după găsirea unei noi drone rusești. „A avut loc o încălcare absolut inacceptabilă a spațiului aerian suveran al României, stat aliat NATO”, a spus acesta.

„Aceste atacuri, profund nejustificate, încalcă normele de drept internațional, fiind crime de război.
Identificarea astăzi de către autoritățile române pe teritoriul României, în proximitatea frontierei cu Ucraina, de noi fragmente de dronă, similară cu cele folosite de armata rusă, indică faptul că a avut loc o încălcare absolut inacceptabilă a spațiului aerian suveran al României, stat aliat NATO, cu riscuri reale la adresa securității cetățenilor români din zonă. Condamn cu fermitate acest incident provocat de atacurile rusești la porturile ucrainene de la Dunăre!”, a mai adăugat acesta.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Ministerul Apărării Naționale anunță că a fost sesizat de autoritățile locale sâmbătă dimineața privind descoperirea unor elemente de dronă. Militari ai Forțelor Navale Române au descoperit în acest sens noi părți dintr-o dronă similară celor folosite de armata rusă. Zona a fost securizată  iar elementele descoperite vor fi ridicate pentru analiză și expertizare tehnică. Ministerul Apărării Naționale a transmis noile informații printr-un comunicat de presă publicat în această după-amiază. Armata rusă folosește drone kamikaze Shahed, fabricate în Iran, precum și drone de observație, produse în Rusia.

Recomandări

FERRARI LANSEAZĂ UN NOU BOLID
SCHOLZ RĂMÂNE FĂRĂ NEMȚI
CUM TE FEREȘTI DE FAKE NEWS
DATORIA PUBLICĂ A ROMÂNIEI CREȘTE
ROMÂNI EVACUAȚI DIN GAZA
MACRON A IEȘIT LA ATAC

Nu este clar dacă  noile bucăți de dronă descoperite provin de la o nouă aterizare a unei drone rusești pe teritoriul României, sau dacă resturile ar putea proveni de la cea prăbușită și descoperită inițial, potrivit autorităților ucrainene, la începutul săptămânii.

MApN a mai transmis și că „ Forțele militare rămân în continuare în alertă și vor continua cercetările în zonele aflate în proximitatea locațiilor unde forțele ruse execută atacuri asupra infrastructurii portuare ucrainene de la Dunăre.  De asemenea, MApN rămâne în contact permanent cu structurile aliate, care sunt informate în timp real”.

România condamnă atacurile executate de Rusia asupra infranstructurii portuare din Ucraina. Aceste atacuri sunt în contradicție cu regulile dreptului internațional umanitar, fiind crime de război.

Citește și: