• Ramzan Kadîrov continuă propaganda caracteristică pe Tik Tok și anunță că a mai cucerit un nou oraș, de data aceasta fiind vorba de localitatea Popasna.
  • În replică, oficialii din Lugansk îl contrazic și ironizează pe Kadîrov, un obișnuit al mesajelor tragi-comice în presa aservită Moscovei.
  • Oleksii Arestovici, consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a declarat că lupte grele pentru controlul oraşului continuă și l-a ironizat pe Kadîrov.

Ramzan Kadîrov continuă propaganda caracteristică pe Tik Tok și anunță că a mai cucerit un nou oraș, de data aceasta fiind vorba de localitatea Popasna, potrivit TASS. Consilierul lui Zelenski, Oleksii Arestovici, i-a răspuns sec lui Kadîrov.

O luptă pentru Popasna este în desfăşurare. Propagandiştii ruşi au transmis cu veselie că au preluat deja oraşul, dar lucrurile nu stau chiar aşa. Aceasta este ce-a de-a 117-a pretenţie a lor în această săptămână cum că au capturat Popasna”, a transmis Arestovici într-o înregistrare video.

Recomandări

7 LOCAȚII „BRIDGERTON"
CELE MAI VECHI DOVEZI ALE FUZIUNII
MAI SLĂBEȘTE-NE
SOPHIE TURNER, DESPRE DIVORȚUL DE JOE JONAS
VEZI WORLD PRESS PHOTO LA UNIVERSITATE
NOI IMAGINI ÎN CAZUL LUI „DIDDY"

Serhii Gaidai, guvernatorul regiunii Lugansk, a declarat sâmbătă dimineaţa că forţele ucrainene încă mai controlau zona: „Situaţia este foarte dificilă, dar sub control”. Cecenii sunt acuzați că nu iau parte la lupte, doar jefuiesc și se maimuțăresc pe Tik Tok.

Ca de obicei, Kadîrov i-a promis lui Vladimir Putin că cecenii vor îndeplini toate obiectivele fără probleme.

Soldații forțelor speciale cecene… au luat sub control cea mai mare parte din Popasna. Principalele străzi și cartierele centrale ale orașului au fost complet curățate. Rămășițele naționaliștilor se luptă în zadarnice încercări de a evita pedepsele inevitabile”, a scris Kadyrov într-un mesaj postat pe canalul său Telegram.

Kadîrov îi cerea, în urmă cu câteva zile, lui Vladimir Putin să îi permită să cucerească Kievul.