- Astăzi au avut loc negocierile dintre Rusia și Ucraina, pe fondul ofensivei militare rusești.
- Delegația ucraineană s-a întâlnit cu o delegație rusă, pentru negocieri, la granița dintre Ucraina și Belarus.
- Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat, anterior, că ar fi dispus să poarte discuții cu Rusia, dar nu în Belarus, subliniind că acțiunile militare rusești sunt lansate din această țară.
Ucraina și Federația Rusă au terminat prima rundă a negocierilor. Principala discuție fost despre încetarea focurilor pe teritoriul Ucrainei și a desfășurării luptelor. Mai mult, s-a stabilit prioritatea temelor care au nevoie deja de o implementare din punct de vedere logistic. Acestea vor merge la consultări în capitalele lor. De asemenea, s-a stabilit a doua rundă a negocierilor, în cel mai scurt timp, acolo unde aceste subiecte vor primi un plan concret de punere în practică
Astăzi a avut loc o primă rundă a negocierilor dintre Rusia și Ucraina, în contextul situației tot mai deteriorate dintre cele două și a luptelor violente care se poartă între forțele militare ruse și ucrainene în mai multe orașe din Ucraina.
Delegația ucraineană s-a întâlnit cu delegația rusă pentru negocieri la granița dintre Ucraina și Belarus, în urma asigurărilor date de președintele belarus, Alexander Lukașenko.
Scopul principal al negocierilor a fost încetarea imediată a focului și retragerea trupelor de pe teritoriul Ucrainei.
Anunțul negocierilor a fost făcut duminică, în timp ce forțele ucrainene s-au angajat în lupte violente cu trupele rusești în mai multe orașe din Ucraina. Rusia se confruntă cu o condamnare universală și cu sancțiuni sporite din partea puterilor occidentale, din cauza asaltului neprovocat al Moscovei asupra Ucrainei, aflat acum în a cincea zi.
Discuțiile de astăzi au durat aproximativ cinci ore. În tot acest timp, părțile au trecut prin toate punctele de pe agendă, identificând câteva domenii despre care pot prevedea poziții comune. De asemenea, ele au convenit să organizeze o a doua rundă de negocieri. Următoarea întâlnire va avea loc, în zilele următoare, la granița dintre Polonia și Belarus. Până atunci, fiecare delegație va face consultări despre fiecare punct al negocierilor.
UPDATE 19:40
Vladimir Medinski, negociatorul-șef al Rusiei la discuțiile de pace cu Ucraina, va raporta personal lui Putin despre rezultatele discuțiilor ruso-ucrainene.
UPDATE 18:14
Negocierile dintre Rusia și Ucraina s-au încheiat.
„Rusia și Ucraina au discutat despre posibilitatea de a organiza o a doua rundă de discuții în viitorul apropiat”, a declarat consilierul șefului biroului președintelui ucrainean, Podoliak.
Delegația ucraineană a declarat că Rusia și Ucraina au identificat o serie de subiecte asupra cărora au fost conturate soluții. La următoarea rundă a negocierilor, care se preconizează a avea loc în cel mai scurt timp, se promite că aceste subiecte vor primi un plan concret de punere în practică.
„În cadrul celei de-a doua runde de negocieri dintre Federația Rusă și Ucraina, subiectele conturate vor primi o practică specifică de dezvoltare”, a spus consilierul șefului biroului lui Zelenski.
„Următoarea rundă de discuții dintre Rusia și Ucraina va avea loc la granița polono-belarusă”, a spus Medinsky.
Principala temă de discuție, de la negocierile de astăzi, a fost despre încetarea focurilor pe teritoriul Ucrainei și a desfășurării luptelor. Mai mult, s-a stabilit prioritizarea temelor care au nevoie, deja, de o implementare din punct de vedere logistic, care vor merge la consultări în capitalele lor.
UPDATE 17:20
A treia rundă a discuțiilor ruso-ucrainene din Belarus a început și se așteaptă să fie finala.
UPDATE 16:46
Negocierile dintre Ucraina și Federația Rusă sunt în derulare, runda a treia urmând să înceapă în câteva minute, transmite un consilier al Oficiului Președintelui Ucrainei.
UPDATE 16:19
Negocierile dintre Rusia şi Ucraina pentru încetarea războiului sunt în pauză. Nu au fost publicate oficial, încă, punctele de discuţie, însă presa ucraineană scrie că, până acum, întâlnirea nu a înregistrat un rezultat concret.
UPDATE 15:41
Presa vehiculează că discuțiile dintre Rusia și Ucraina s-au încheiat.
UPDATE 15:00
„Delegația ucraineană cere retragerea tuturor trupelor ruse, inclusiv din Crimeea și Donbass”, potrivit unui consilier al șefului biroului lui Zelenski, Arestovich.
UPDATE 14:05
Roman Abramovici a acceptat o cerere ucraineană de a ajuta la negocierea încetării conflictului dintre Rusia și Ucraina, a declarat purtătorul de cuvânt al său. Roman Abramovici acționează, în Belarus, ca mediator într-un acord cu Rusia, la cererea Ucrainei.
„Rusia nu a început ostilitățile în Ucraina, Rusia le finalizează”, a spus Ministerul rus al Apărării.
UPDATE 13:00
Șeful Ministerului chinez de Externe a salutat începutul negocierilor dintre Rusia și Ucraina, a informat presa.
UPDATE 12:51
Au început negocierile între delegațiile ruse și ucrainene în regiunea Gomel de la granița dintre Ucraina și Belarus, informează BelTA.
UPDATE 10:44
Au început negocierile la granița Ucraina-Belarus.
UPDATE 10:36
Delegația ucraineană a sosit la granița cu Belarus pentru discuții cu Rusia. „Principala temă a negocierilor este încetarea imediată a focului și retragerea trupelor din Ucraina”.
UPDATE 08:43
„Negocierile dintre Rusia și Ucraina ar trebui să înceapă într-o oră”, potrivit anunțului făcut de către Fyodor Venislavsky, un reprezentant al biroului lui Zelensky, la postul de radio Ekho Moskvy.
UPDATE 08:15
„Negocierile dintre Rusia și Ucraina ar putea începe mai târziu”, potrivit Sputnik.
„Acest lucru se datorează dorinței membrilor delegației ucrainene de a se relaxa după o călătorie lungă”, a explicat Yuriy Voskresensky.
„Dar cu un grad mare de probabilitate, negocierile vor începe la orele dimineții”, a mai adăugat acesta.
UPDATE 07:53
Ministerul de Externe din Belarus publică o fotografie din sala unde vor avea loc negocierile dintre Rusia și Ucraina.