• În timpul mărturiei sale la o instanță din Kiev, Vadim Shishimarin, în vârstă de 21 de ani, a declarat instanței că i s-a ordonat de către doi ofițeri să-l împuște pe civilul ucrainean Oleksandr Shelipov.
  • Joi, Shishimarin i-a cerut văduvei victimei, Katerina Shelipova, care a participat la proces, să-l ierte. „Îmi dau seama că nu mă poți ierta, dar îți implor iertare.”
  • Procurorii au spus că Shishimarin a mărturisit uciderea la scurt timp după ce a fost arestat. El a fost capturat într-un schimb de focuri cu locuitorii înarmați ai unui sat vecin.

Un soldat rus care e cercetat în primul proces pentru crimele de război din Ucraina a cerut văduvei victimei sale iertare. Tânărul pledează vinovat pentru că a împușcat de mai multe ori un pensionar în cap, potrivit The Independent.

În timpul mărturiei sale la o instanță din Kiev, Vadim Shishimarin, în vârstă de 21 de ani, a declarat instanței că i s-a ordonat de către doi ofițeri să-l împuște pe civilul ucrainean Oleksandr Shelipov. El a spus că inițial nu a respectat ordinul, dar că l-a împușcat pe bărbatul de 62 de ani, deoarece unul dintre ofițeri a insistat ca Shelipov, care vorbea la telefonul său mobil, să poată transmite locația exactă luptătorilor ucraineni.

Acesta l-ar fi împușcat de mai multe ori în cap cu o AK-47 prin geamul unei mașini furate, într-un sat din Sumy, nord-estul Ucrainei. Acțiunea a avut loc pe 28 februarie, a patra zi a invaziei. Shishimarin, din Irkutsk în Siberia, ar putea fi condamnat la închisoare pe viață, dacă va fi găsit vinovat de împușcarea civilului ucrainean. El a pledat vinovat în cadrul unei audieri de miercuri.

Recomandări

HAI LA ORA DE JAZZ!
INVERSĂM ROLURILE DE GEN
UNDE MERGI AZI?
INFLUENȚE ÎN TECH
A.I. DETECTEAZĂ CANCERUL
A.I. ÎȚI IA JOBUL

Îmi dau seama că nu mă poți ierta, dar îți implor iertare

Joi, Shishimarin i-a cerut văduvei victimei, Katerina Shelipova, care a participat la proces, să-l ierte. „Îmi dau seama că nu mă poți ierta, dar îți implor iertare.”

Katerina a spus că soțul ei, pensionar și bunicul a doi copii, a ieșit să vadă un tanc rusesc care fusese aruncat în aer. Femeia îl avertiza mereu pe soțul său ,,spunându-i că nu este în siguranță afară”. Cu toatea astea, bărbatul s-a dus. «Voi fi bine, este doar după colț, ne vedem mai târziu». „Acestea au fost ultimele cuvinte pe care mi le-a spus”, a adăugat ea.

Mai târziu, a auzit focuri de armă în afara casei, iar când împușcăturile au încetat, a ieșit după soțul său. Femeia l-a găsit mort. Printre atâta durere, Katerina, a adăugat că soțul său i-a fost cel mai mare sprijin. Era apărătorul ei.

Victima a servit în armata rusă ca gardă de corp KGB al fostului lider sovietic Leonid Brejnev. După ce și-a încheiat pregătirea în Moldova, în 1979, a petrecut doi ani într-o unitate de gardă de corp comandată de KGB și a fost staționat la reședința de vară a lui Brejnev din Crimeea. După serviciul militar, a lucrat ca tractorist.

Katerina a spus că soțul ei a fost „înfuriat” de invazie, adăugând: „A fost un mare șoc pentru noi toți. Nimeni nu se aștepta la asta.” Shishimarin merită o închisoare pe viață, a spus ea instanței.

Cu toate astea, soția victimei a adăugat că ar fi deschisă să-l vadă pe Shishimarin folosit într-un schimb de prizonieri cu Rusia pentru a elibera trupele ucrainene care au fost prinse în oțelul Azovstal înainte ca acestea să se predea forțelor lui Putin.

Procurorii au spus că Shishimarin a mărturisit uciderea la scurt timp după ce a fost arestat. El a fost capturat într-un schimb de focuri cu locuitorii înarmați ai unui sat vecin. În instanță, el a răspuns „da” când a fost întrebat de judecător, dacă pledează pentru vinovație.

Procurorul general ucrainean Iryna Venediktova a declarat că biroul său investighează mai multe crime de război împotriva a 41 de soldați ruși pentru infracțiuni, inclusiv bombardarea infrastructurii, uciderea civililor, viol și jaf. Nu a fost imediat clar câți dintre suspecți sunt reținuți de Ucraina și câți vor fi judecați în lipsă.