• Papa Francisc va permite pentru prima dată femeilor să voteze la o viitoare reuniune a episcopilor.
  • De asemenea, papa a mărit numărul laicilor care vor participa în octombrie anul viitor la această reuniune.
  • „Este o schimbare importantă, nu este o revoluție” , a declarat cardinalul Jean-Claude Hollerich, unul dintre principalii organizatori ai sinodului.

Papa Francisc va permite, printr-o decizie revoluţionară în cadrul Bisericii Catolice, ca femeile şi laicii ce vor fi aleşi pentru a participa la următorul Sinod al episcopilor să poată vota pentru prima dată în această adunare, scrie NYT.

Prima fază a adunării finale a acestui ,,Sinod despre sinodalitate” , o vastă consultare mondială asupra viitorului Bisericii Catolice, va avea loc în octombrie la Roma, iar secretariatul Sinodului a publicat miercuri regulile de participare la această reuniune.

Va fi prima dată când femeile şi laicii vor putea vota la un sinod, o decizie cerută de mult timp pentru acest drept rezervat până în prezent doar clericilor.

Recomandări

CINE VA PRELUA ȘEFIA C.E.
NOU COD PENTRU SCHENGEN
NE LIPSEȘTE EDUCAȚIA FINANCIARĂ?
NE-A SALVAT VACCINUL?
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
O ROMÂNCĂ ARBITREAZĂ LA UEFA

Episcopilor, arhiepiscopilor şi celorlalţi membri ai ierarhiei religioase aleşi de conferinţele episcopale locale li se vor adăuga alţi 70 de membri, care nu sunt episcopi, care reprezintă alţi fideli şi pot fi preoţi, persoane consacrate, diaconi sau credincioşi laici şi care provin din bisericile locale” , iar jumătate ar trebui să fie femei şi să fie de asemenea pusă în valoare prezenţa tinerilor, se arată în documentul cu noile reguli.

„Este o schimbare importantă, nu este o revoluție” , a declarat cardinalul Jean-Claude Hollerich, unul dintre principalii organizatori ai sinodului.

Aceşti membri vor fi aleşi de Papa Francisc dintr-o listă cu 140 de persoane indicate în timpul reuniunilor internaţionale ale Conferinţelor Episcopale şi ale Adunării Patriarhilor Bisericilor Catolice Orientale. Criteriile pentru înscrierea pe lista celor 140 sunt nu doar cultura lor generală şi prudenţa lor, dar şi cunoştinţele lor, teoretice şi practice, indiferent de titlu, despre procesul sinodal” .

Această vastă consultare asupra viitorului Bisericii Catolice, deja în desfăşurare în numeroase conferinţe episcopale, va permite măsurarea raporturile de forţă în chestiunile cu miză majoră, precum rolul femeilor, gestionarea cazurilor de pedocriminalitate sau situaţia divorţaţilor recăsătoriţi.

De la alegerea sa în 2013, Papa Francisc a extins progresiv rolul laicilor și al femeilor în Biserica Catolică și la Vatican.

Citește și

FOTO-VIDEO. David Beckham la bâtrânețe. Fostul fotbalist apare cu păr cărunt și riduri într-o campanie

Actorul și cântărețul Harry Belafonte a murit la vârsta de 96 de ani

Prințul Harry spune că presa tabloidă a fost întotdeauna „a treia parte” în relațiile sale