- Un soldat rus le cere scuze ucrainenilor, spunând că Putin i-a păcălit.
- Acestuia i s-a spus că „a fost doar un exercițiu pe teritoriul Rusiei”.
- Soldatul a spus că a fost tratat foarte bine de către ucraineni.
Un soldat rus, luat prizonier în Ucraina, vorbește despre capcanele pe care Vladimir Putin şi acoliţii lui le-au pus la calea propriei armate, pentru a o determina să invadeze Ucraina.
„Putin a spus doar minciuni, ne-a obligat să venim aici. Vreau să cer iertare de la toată Ucraina pentru că am venit aici, îmi este foarte ruşine”, a declarat un soldat rus luat prizonier în Ucraina, în timpul unei conferinţe de presă.
„M-am înrolat pe 23 iunie 2021, iar, pe 24 februarie 2022, am invadat Ucraina. Până la final, ne-au spus că a fost doar un exerciţiu pe teritoriul Rusiei”, a explicat tânărul soldat, luat prizonier când era pe punctul de a părăsi ţara, lângă Sumî.
Despre ucraineni, rusul a afimat: „Ne-au tratat bine, ne-au dat de mâncare, în timp ce ruşii ne-au dat mâncare care expirase de mult”. Mediafax a scris ce este şi ce conţine K-Ration, pachetul alimentar trimis de occidentali soldaţilor ucraineni, raţia pe care militarii o au pe front, în timp de război.
Un alt soldat rus susține că „Rusia nu este acea Rusie care ne este băgată în cap”
Un soldat rus, capturat, le-a trimis un mesaj celor de acasă. „Nu credeți propaganda rusă!”. Invadatorul, picat în capcana lui Putin, refuză să ridice arma împotiva poporului ucrainean și îi încurajează pe cei din țara lui să nu creadă vorbele dictatorului.
Soldatul rus a decis, în cele din urmă, să spună adevărul rudelor sale din Federația Rusă. Chiar dacă a făcut acest lucru după ce a fost încarcerat de armata ucraineană.
Soldatul își roagă rudele să nu aibă încredere în nimic din ce se spune. „Guvernul nostru îi spală creierii poporului nostru. Ca să fiu sincer, noi, rușii, ne distrugem propriul popor la ordinul marelui nostru lider, după cum se spune. Iar ce se întâmplă aici este din vina Rusiei, nu din vina Ucrainei, a Poloniei… Ei omoară oameni, civili”.