- Sute de mii de angajați aflați în șomaj tehnic apar ca neasigurați în sistemul de sănătate, deși pentru ei s-au plătit taxele.
- Angajatorii sunt îndemnaţi să depună, din nou, pentru fiecare salariat, declaraţii de corectare a situaţiei.
- „Încă o dată angajatorul trebuie să plătească disfuncţionalităţile sistemului şi de comunicare instituţională” spune Valentina Saygo, consultant fiscal la compania Ask for Accounting.
Scandal și revoltă în rândul oamenilor de afaceri după ce au aflat că sute de mii de angajați apar ca neasigurați, deși pentru ei s-au plătit taxele. Experții contabili dau vine pe comunicarea defectuoasă dintre bazele de date ale instituţiilor.
Advertisment
Angajatorii au transmis declaraţia 112 (cea care atestă plata contribuţiilor la sănătate, şomaj şi impozit) – un formular emis de Ministerul de Finanţe – pentru angajaţii aflaţi în şomaj tehnic, dar nu toţi apar ca asiguraţi în sistemul Casei de Sănătate.
La rândul ei, Casa de Sănătate le-a solicitat angajatorilor să trimită formulare rectificative, pentru ca şomerii tehnic să fie asiguraţi. Angajatorii spun că vina nu e la ei.
Recomandări
Valentina Saygo, consultant fiscal la compania Ask for Accounting, a descoperit problema în momentul în care unii angajaţi aflaţi în şomaj tehnic au fost la medic şi nu li s-au oferit servicii medicale. În aceste cazuri, situaţia a fost rezolvată partial, punctual, prin adeverinţe oferite de angajator.
”Încă o dată angajatorul trebuie să plătească disfuncţionalităţile sistemului şi de comunicare instituţională. Angajatorul este cel care este pus pe drumuri şi tot el este cel care trebuie să corecteze aceste situaţii. Vorbim totuşi de tehnologizare, de digitalizare, de baze de date comune şi nu e normal ca sute de mii de angajatori să fie acuzaţi că au completat o declaraţie greşit. Oare nu declaraţia a fost greşită şi prost întocmită şi autorităţile nu vor să recunoască acest lucru? (…) ”, a spus Valentina Saygo, consultant fiscal la compania Ask for Accounting.
Reprezentanţii Ministerului de Finanţe, ai Fiscului şi cei ai Casei de Sănătate au primit o solicitare oficială privind această situaţie, dar nu au transmis un răspuns până la publicarea acestui material.
- Turneul european al președintelui Xi Jinping s-a terminat în Ungaria. Ce îi lasă președintele chinez lui Orban
- NASA descoperă efectele trecerii unei găuri negre. Cristian Român: „O gaură neagră stelară nu permite apropierea de ea. Apar anumite efecte care împiedică acest lucru”
- Irina Begu este în turul trei la Roma, după retragerea Elenei Rybakina şi abandonul lui Oceane Dodin
- Un copil din Marea Britanie și-a recăpătat auzul în primul studiu de terapie genetică din lume. Cum a fost acel lucru posibil
- (P) 5 beneficii ale ghetelor de fotbal pentru teren sintetic
Partenerii noștri