• Liderii grupurilor politice din Congresul SUA au ajuns la un acord pentru un program de finanţare în valoare de aproximativ 1.500 de miliarde de dolari.
  • Scopul este cel al atenuării efectelor conflictului din Ucraina şi furnizării de asistenţă de 14 miliarde de dolari Kievului şi aliaţilor est-europeni.
  • Negociatorii Partidului Democrat şi cei ai Partidului Republican au stabilit aprobarea programului de asistenţă financiară.

Liderii grupurilor politice din Congresul SUA au ajuns la un acord pentru un program de finanţare în valoare de aproximativ 1.500 de miliarde de dolari, în scopul atenuării efectelor conflictului din Ucraina şi furnizării de asistenţă de 14 miliarde de dolari Kievului şi aliaţilor est-europeni.

Negociatorii Partidului Democrat şi cei ai Partidului Republican au stabilit aprobarea unui program de asistenţă financiară în valoare de circa 1.500 de miliarde de dolari, pentru finanţarea agenţiilor guvernamentale din SUA, în contextul efectelor sancţiunilor aplicate Rusiei.

Programul va include 42 de miliarde de dolari pentru suplimentarea bugetului apărării, dar şi 14 miliarde de dolari pentru asistenţă umanitară, economică şi în materie de securitate pentru Ucraina şi naţiuni aliate din Europa Centrală şi de Est, potrivit publicaţiei The Hill.

Recomandări

CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
CIOLACU ÎNCHEIE DISCUȚIILE CU PIEDONE
VENEȚIENII IES ÎN STRADĂ
RĂMÂNE TRUMP FĂRĂ IMUNITATE?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN
METROUL NU MAI BATE PASUL PE LOC

În plus, programul conţine peste 15 miliarde de dolari pentru continuarea acţiunilor de combatere a pandemiei în Statele Unite. Camera Reprezentanţilor urmează să aprobe miercuri seară noul program de finanţare, după care proiectul va ajunge imediat în Senat.

Preşedintele Joseph Biden a dispus aplicarea de sancţiuni masive împotriva Rusiei din cauza intervenţiei militare în Ucraina. Liderul de la Casa Albă a suspendat importurile de petrol, gaz şi cărbune din Rusia şi a dat asigurări că va aplica măsuri de compensare astfel încât cetăţenii americani să nu fie afectaţi de majorarea preţurilor la carburanţi.

Războiul pornit de către Rusia împotriva Ucrainei a făcut un număr considerabil de țări să ia măsuri împotriva acesteia și, printre cele care au luat cele mai dure măsuri, se numără și SUA. Statele au impus interdicții în ceea ce privește importurile de petrol, gaze naturale și cărbune.