• Un vulcan a erupt duminică în sud-vestul Islandei.
  • Fluxurile de lavă topită au ajuns la periferia unui oraş pescăresc, dând foc unor case.
  • Oraşul a fost evacuat anterior şi nicio persoană nu a fost în pericol.

Fântâni de rocă topită şi fum au ieşit din fisurile din sol pe o zonă largă care se întinde până în oraşul Grindavik. Cel puţin o casă a luat foc, se arată în imaginile publicate de cotidianul Morgunbladid.

„Nicio viaţă nu este în pericol, deşi infrastructura ar putea fi ameninţată”, a declarat preşedintele Islandei, Gudni Johannesson, pe X, adăugând că nu au existat întreruperi ale zborurilor.

Erupţia a început duminică dimineaţa la nord de oraș. Cu doar câteva ore înainte fusese evacuat pentru a doua oară din noiembrie, de teamă că o erupţie este iminentă, pe fondul unei avalanşe de activitate seismică, au precizat autorităţile.

Recomandări

MESAJUL LUI IOHANNIS DE PAȘTE
SFÂNTA LUMINĂ S-A COBORÂT LA IERUSALIM
POLIȚIȘTII CHINEZI, ÎN ILEGALITATE ÎN FRANȚA
SÂMBĂTA MARE E DEDICATĂ RUGĂCIUNII
FIREA ÎL PRINDE PE NICUȘOR DIN URMĂ
BLOOMBERG LANSEAZĂ GHID PENTRU ROMÂNIA

Autorităţile au construit bariere de pământ şi rocă în ultimele săptămâni pentru a încerca să împiedice lava să ajungă la Grindavik, la aproximativ 40 km sud-vest de capitala Reykjavik. Ultima erupţie a pătruns în oraş. Staţiunea balneară geotermală Blue Lagoon, aflată în apropiere, a fost închisă duminică.

A fost a doua erupţie vulcanică în peninsula Reykjanes din sud-vestul Islandei în mai puţin de o lună şi a cincea izbucnire din 2021 încoace.

Citește și