Din vorbe îți deschidem ochii. Scepticism și autosuficiență

Vrei să vorbim? Să facem? Nu țin
La gargară d-asta, lăsați că știm!
Vrei să-mi explici? Fugi de aici!
Da’ cine ești tu, mă, ca să îmi zici?
Ești vreun șmecher? Eu n-am auzit de tine!
Ești d-ăsta cu vrăjeală, tu bagi doctrine!
Speli oamenii pe creier, îi duci în pustiu.
N-am nevoie de școală, știu tot ce tre’ să știu
Vaccin? 5g? Covid? Ptiu!
Ăștia vor să controleze cum o să fiu…
Sunteți fraieri cu toții, sunteți ca roboții,
V-ați pierdut libertatea toți, ca netoții,
Eu nu cred în ce zic alții, eu cobor între stații,
Mamele la cratiță, tații ca tații!
De ce nu mă ajutați? De ce nu îmi dați?
De ce nu pot fi și eu printre privilegiați?
Ce? Informația-i putere, dacă ai vrere?
Creează o ofertă pentru ceea ce se cere?
Pot să fiu ce vreau dacă am în vedere?
Că am toate uneltele și-mi stă în putere?
Ce a zis ăsta? N-am înțeles!
Sigur e prost, n-are de ales.
Eu, pe mine, mă ascult des,
Sunt cel mai deștept om la care am acces!

Cu părere de rău pentru românul care se ține singur în șah mat și apoi urăște lumea întreagă pentru asta,
Cosmin Dominte – om care a înțeles că singurii dușmani de temut, pe care-i avem, cu adevărat, când vine vorba de cine vrem să fim și ce vrem să facem, sunt propria-ți autosuficiență și scepticismul fără margini.