• Cadavrul unei fetiţe de 5-6 ani a fost găsit de o persoană care îşi plimba câinele în zona unui cimitir din Arad.
  • Procurorii încearcă să identifice cadavrului şi fac cercetări pentru infracţiunile de omor şi profanare de cadavre.

Cadavrul incendiat al fetiței a fost găsit sâmbătă seara în apropierea unui cimitir din Arad.

„O persoană care plimba câinele a constatat că îi adusese căţelul practic laba picioului. Persoana a crezut iniţial că e vorba de o păpuşă, apoi a plecat acasă, s-a gândit <dacă era un picior de om>, ceea ce s-a dovedit că aşa era, aparţinea unei persoane, şi a anunţat poliţia, care a constatat existenţa cadavrului”, a declarat Ruxandra Tarcea, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, pentru MEDIAFAX.

Conform acesteia, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică a fost efectuată necropsia, iar concluziile preliminare arată că este vorba de cadavrul unei fetiţe de 5-6 ani.

Recomandări

7 LOCAȚII „BRIDGERTON"
CELE MAI VECHI DOVEZI ALE FUZIUNII
MAI SLĂBEȘTE-NE
SOPHIE TURNER, DESPRE DIVORȚUL DE JOE JONAS
VEZI WORLD PRESS PHOTO LA UNIVERSITATE
NOI IMAGINI ÎN CAZUL LUI „DIDDY"

Procurorii susţin că aceasta ar fi fost lovită cu un corp contondent în zona capului şi că decesul ar fi survenit cu 24-48 de ore înainte de găsirea cadavrului.

Anchetatorii fac acum eforturi pentru identificarea cadavrului. În zonă nu au fost înregistrate cazuri de copii dispăruţi.

Procurorii fac cercetări pentru infracţiunile de omor şi profanare de cadavre.